vineri, 30 septembrie 2016

Editura Ceres Bucuresti


Am primit o intrebare privitor la maestrul Francisc Kalab, raspunsul meu cred ca e o oglinda a ceea ce a insemnat pentru mine meteorica prezenta la Ceres...
"Am gasit nota dumneavoastra la articolul meu. Din pacate am lucrat foarte putin la Editura Ceres, domnul Francisc Kalab era colaborator, deci nu era efectiv in redactie. Ideea mea este ca provincialul care citise cu nesat cartile lui A. Dumas de exemplu, a avut sansa data de destin sa patrunda in redactii si tipografii, sa discute cu mari oameni de cultura din ministerul de atunci… deci in epicentrul actiunii de editare de carte, munca depusa la Ceres a fost minunata, am contribuit la obtinerea de subventii prin contactul cu oamenii de valoare care mai erau prin Ministerul Culturii, o zi de neiutat era cand am fost de serviciu la cabinetul ministrului si ore in sir am dialogat cu maestrul Ludovic Spies, meteoric ministru si el, altele cand am prezentat un material domnului Zigu Ornea etc.
Fiind fiul unei bibliotecare si crescand trei copii am multe carti din aproape 50 de ani de achizitii. Sunt multe capodopere in acest gen de arta.
Din cate stiu o colega de la Scoala de Arte Plastice din Tulcea, Duduta Liliana este creatoare in acest domeniu.
Va doresc succes si respect ceea ce intreprindeti.
Din Franta am niste imagini cu carti pentru copii: caca si pipi. E o blasfemie pentru generatii de artisti care au trait, unii in mizerie, neintelesi dar au creat ilustratii care alaturi de autorii textelor au marcat pozitiv destinul a mii si mii de copii...
Cu stima,
dr. ing. Proorocu A. Angel"





luni, 26 septembrie 2016

Varsovia 1982



De la Saturn-ul romanesc la varsovia medievala





M-a impresionat ambitia polonezilor de a reface capitala lor asa cum era cand a fost aruncata in aer de fascisti. Un efort fantastic dar maret! Palatul regal era  nou. Nu stiau poate ca odata...  Noaptea am iesit la plimbare si in fata noastra era un tip baut cu mersul impleticit, auzind sirena "milicja" a luat-o deodata drept cat a socotit cu mintea lui ca a fost in raza lor vizuala. Ii luau ii primeneau, ii culcau si dimineata cu o amenda tapana o luau de la capat... Acuma banuiesc e si la ei rai capitalist cu droguri si tot tacamul. Aveau niste cruci imense de cetina orizontale si se adunau sute de persoane si vorbeau in limba lor. Asta era Solidaritatea? Aveau chimicale ale lor si lucruri utile fabricate in URSS foarte ieftine! Femeile cochete, bun gust, politete. marfuri de calitate. Am serbat revelionul in ritmul "ratustii" la moda atunci. In tren am mers cu o profesionista in ale comertului, eram trei, eu, sotia si ea. Avea multe lucruri barbatesti etalate ca sa induca in eroare granicerii. Se vede ca acum o fi senatoare ceva... Meseriasa in hotii de atunci....Am auzit, umbland la radio-ul din camera Matinalul lui Ion Ghitulescu, ce bucurie am avut! Si cel mai minunat a fost umblatul prin zloata la biserici. Era o minune sa le vezi impodobite, cu diorame prezentand nasterea Domnului! Nu ii gonea nimeni sa nu intre sa se roage.... Am vizitat cu zecile, cand era si orga in concert era de vis! Si un fenomen interesant pana atunci nu puteam sa citesc Szienkiewici in afara de "Qwo vadis?" cu toate ca in afara de "gincue' nu am invatat alt cuvant intors, in tara am topit tot ce am gasit scris de marele lor scriitor. Interesant a fost ca sufletul grupului de turisti era un cuplu superb, parca erau actori asa de bine aratau. noi am fost mai retrasi avizi sa vedem cat mai multe nu sa suetam ore in sir. Cu toate ca nu calcam prea des prin Bucuresti la ceva timp dupa excursie, facand naveta si lucrand in legumicultura, l-am vazut pe tovarasul sufletul excursiei coborand treptele Militiei Capitalei in costum de capitan de militie. Aflam atunci un lucru nou pentru mine.





duminică, 25 septembrie 2016

Cocos Niculitel


"Tabara de la Cocosu gazduieste pionieri, pionieri din tot judetul mandri toti ca niste flori".... Se ridica in fiecare dimineata tricolorul acela adevarat nu cu gaura, cel cu stema cu sonde, spice etc. Am vizitat copil si adolescent fiind de nenumarate ori manastirea cand eram in tabara sau trecand prin acea frumoasa zona unde romanii crestini au reusit sa isi faca biserici minunate dar fara turla. Turcii nu permiteau decat ca geamiile sa se inalte la cer pe teritoriul imperiului lor... Din multe puncte de vedere natura a fost pazita de conservatorismul lor, abia cand a aparut Comisia Europeana si a fost preluata Dobrogea de Regat a inceput jaful. Padurile de stejar au devenit traverse pentru caile ferate ale Europei, granele noastre erau sursa de bogatie pentru altii dar numai pentru romani nu... Chiar daca monumentul din Bucuresti de la Obor a fost distrus dupa 1989, istoria nu se poate falsifica chiar asa! Acolo la Niculitel am aflat ca sunt admis student, au fost multe momente minunate. Un pionier, acum poate senator a furat bani din cutia milei, era 1 leu si ceva maruntis, altul a fost prins privind pe gaura cheii cand facea baie o calugarita, unii au furat o sticla de tuica de la Cabana Vanatorului de prin acea zona... Erau semne ca avea sa vina ce a venit... Dar pe mine m-a ingrozit cand am vazut cripta aceea micuta adusa la lumina de un torent din care calugarii au dus in manastire moastele dar acolo, in acel minuscul locas de cateva sute de ani... isi tinea proprietarul gainile... Poate asa e dat sa iasa la lumina tot ce e murdar, sa fie cei cinstiti mereu martiri, dar faptul ca acum se pomenesc cum se cuvine cei morti pentru credinta e cu adevarat minunat!


Manastirea Cocos - Niculitel prin anii 70.
Am participat, licean fiind, cu alti patru invatacei in ale penelului sub coordonarea domnului prof. Gunter Forst Gasser la o tabara de creatie in lumea minunata a acestul locas de cult. Poate acest fapt banal atunci devine sensibil azi cand teroarea ateista e asa de pe placul denigratorilor a tot ce a fost...
























sâmbătă, 24 septembrie 2016

Stefanesti Arges




Pentru ca tot e la ordinea zilei in perioada aceasta via, mi-am amintit de practica de oenologie efecutata de mine, student fiind, la Statiunea de Cercetare Viti Vinicola Stefanesti in judetul Arges situata pe mosia Florica a Bratienilor.



Am fost patru colegi dar nu imi amintesc decat de Micutul, un mai varstnic coleg. Am mers in prima zi, de dimineata la director, care era impreuna cu un om al lui de incredere. Omul, spilcuit avea niste ochi sireti ca de vulpe, era uns cu tóate alifiile, sub halatul curat albastru din panza groasa si proasta avea haine foarte elegante.
Ne-a dus prin tóate sectoarele si aproape de pranz am ajuns in final la crama.
Era racoare si dupa atata umblat era tare placut. A chemat o fetiscana plina de cosuri, Luminita sa serveasca studiosii infierbantati cu tot ce trebuie pentru degustare. Micutu si-a pus picior peste picior, a asezat gospodareste in fata lui pachetul de Carpati, cu bricheta deasupra si dupa cateva pahare a trecut la Esenin. Avea o cultura vasta iar marele poet rus era pentru el si pentru noi minunat de recitat in atmosfera aceea. Micutul era invaluit intr-o aura de fum, care se vede ca deranja pe profesionistul de langa noi, in mirosul acela de mahorca numai buchetul si aroma vinului nu erau de gasit… dar i-a placut Esenin, poate nu mai avusese asemenea specimen ca Micutul in acea incapere niciodata…
Timpul se masura in rosul din ce in ce mai intens al tenului Micutului si poate al nostru si o anumita greutate in recitatare. Dar intr-un moment apare o schimbare de subiect : “Tu-l in masa pe Nicu Ceausescu…”
Omul cu halatul albastru pentru care noi eram cred insignifianti pentru o eventuala dare de seama s-a ridicat "ca avea de facut niste acte urgent". Micutu  a preluat pentru scurt timp comanda Luminitei care dupa ce ne-a dat si pentru seara cate o butelca ca sa sarbatorim inceperea practicii ne-a rugat sa eliberam racoroasa incapere ca venea un grup de delegati din strainatate.
Erau acolo la statiunea de cercetari niste recipienti imensi cu vagoane de vin in ele, era un tub de sticla transparent prin care prin principiul vaselor comunicante se urmarea starea acelui enorm organism viu asa cum e considerata bautura zeului Bachus iar la baza acelui tub era un mic robinet de unde toti angajatii care s-au ferit de noi la inceput dar cunoscandu-ne dar mail ales ascultand poeziile de Esenin, Eminescu si altor mari poeti ale lui Micutu luau in bidoane de 5 litri modélate la cald dupa dimensiunea trupului in zona abdomenului vin pentru acasa. Vinul disponibil atunci era “Perinita”…
Si mai am o amintire de atunci: intr-o sambata cand plecam din Pitesti m-a luat la ocazie un sofer de camión, era tensionat si avea parul carunt. Era cuprins de un fel de revolta numai a lui, printre multe lucruri care le spunea a fost ceva care acuma ma infioara: “Ascultati la mine, tovarase student, o sa vina o vreme cand o sa povestiti copiilor si nepotilor ca despre ceva cam ca povestile copilariei noastre despre ce bine ne era, ce frumos era in tara asta, ce mancam, ce beam ce bine traiam, o sa vedeti ca va veni si vremea asta."
Cand am coborat nu a vrut sa imi ia bani dar mi-a repetat sa tin minte ce mi-a spus, ca  va veni o vreme cand vom povesti urmasilor ca un basm ce viata frumoasa era cand eram noi tineri in tara asta a noastra.
Si, iata ca prin capriciul meu cu acest blog, ii platesc acum pentru drumul de atunci spre casa, infiorat, pomenind celor ce citesc aceste randuri ce mi-a spus omul acela si la mintea mea de atunci mi se parea cel putin bizar…



luni, 19 septembrie 2016

Olanesti


Am vizitat vila prezidentiala care nici pe departe nu arata cum arata ce au facut din furt si ilegalitati mii de nemernici. Nu apucase seful statului sa ajunga niciodata acolo. Derbedeii emanati cu Plesu in frunte au facut ravagii bahice gen Havel in palatele in care a nimerit de dupa catifea… Amintiri si mintea romanului de pe urma…





miercuri, 7 septembrie 2016

Baltatesti


La Baltatesti



Loc binecuvântat de Dumnezeu,

Unde am retrăit un pic şi eu,

În vechea, neîntinata şi frumoasa Românie,

Scăpând pentru o clipă,

Din prosteasca actuală mare nebunie.

Aici vitele mai rumegă pe câmp molcom,

Omul mai ştie că trebuie să fie mereu Om,

Natura-ţi dă multă putere,

Te scapă de himere şi durere.

Am trecut şi prin Pădurea de Argint,

Simţind o boare, un alint,

Mândria spiritului „românescu”

Ştiind că pe aicea a iubit şi a creat

Al nostru mare Eminescu...



Bălţăteşti – Neamţ, 

26 septembrie 2006
Angel Proorocu