Colaj de Paste Ortodox 2022

 

Fosta mea in 2014 CARICATURA!!!???

Notre Dame de Paris

 

Monstruosul clopotar de la Notre-Dame, Quasimodo, se indragosteste de tiganca Esmeralda. Nemuritoarea capodopera a lui Victor Hugo reinvie cu putere in acest film, campion al box-office-ului cinematografiei franceze a anilor ’50.

Cinemagia

Veronica Micle

Ce inseamna sa iubesti Luceafarul romanilor si sa platesti 

sau 

rautatea omeneasca romaneasca a putut sinucide?

Libertatea de we 20 aprilie 2022

 

Libertatea 15 aprilie 2022

 

Libertatea de we 8 aprilie 2022

 

Predica la duminica a 5 a din Postul Sfintelor Pasti

PREDICĂ LA DUMINICA A CINCEA DIN POST

Iubiți frați creștini,

Din studiul Sfintei Scripturi descoperim că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume să ne mântuiască, nu și-a ales ucenicii la voia întâmplării. Pe de altă parte putem constata cu ușurință că la început aceste persoane nu întruneau multe virtuti pe care le propovăduia Mântuitorul Hristos. Mai înainte de a primi Duhul Sfânt la Cincizecime, erau mândri, ambițioși, râvnitori după onoruri și vrednicii lumești.

Tocmai de aceea i-a ales Mântuitorul, pentru ca această ambiție și mândrie să fie transformate în smerenie. Astfel și noi trebuie să înțelegem umilința și morala cea noua pe care s-o punem în practică și să ne fie de temei pentru mântuirea noastra.

Cuprinsul Evangheliei de astăzi se poate rezuma astfel: ,,doi ucenici se apropie de Mântuitorul lumii si-L roagă să le dea locurile cele dintâi în Împărăția Sa. Ei nu cunoșteau această împărăție duhovniceasă, ci o socoteau a fi o împărăție pământească, lumească. Iată de ce ambiția și pofta de a se înălța mai presus de ceilalți i-a împins să facă această cerere. Ca să cunoaștem cât de nepotrivită a fost cererea celor doi ucenici este nevoie să știm timpul și împrejurările în care ea a fost făcută.

Frați creștini,

Luna nouă a lui Nisan se arătase pe cer. Focuri pe munți, oameni trimiși prin țara întreagă vesteau în mod special că peste 14 zile Israel își va serba Paștele. Fiecare salută cu bucurie această veste și se pregătea să prăznuiască amintirile minunilor ce s-au săvârșit la iesirea poporului din Egipt. Se formau caravane, grupându-se pe familii, și plecau spre Ierusalim, iar pentru ca să se poată curăți mai înainte de sărbatoare, plecau mai din vreme, adică spre sfârșitul lunii martie.

În această perioadă timpul era frumos, ploile din urmă încetaseră și un soare curat și frumos veselea cu razele sale cele dinti flori de primăvară. Toate acestea contribuiau la călătoria pioasă a călătorilor către cetatea cea sfântă.

Pe când poporul lui Israel era cuprins de veselie, numai Iisus, care predica Evanghelia, simțea că i se rupe inima. Pentru toți, Pastele era viața, pentru Iisus, acesta trebuia să fie moartea. Întrerupându-și predica, Iisus se hotărâ să se suie în Ierusalim pentru cea din urmă oară și luă astfel drumul care-L ducea la moarte. El mergea singur în capul cetei apostolice, iar apostolii îl urmau tăcuți.

Mulțimea nu știa ce să creadă și se simțea cuprinsă de spaimă. Ucenicii nu observaseră tristetea de pe fața Mântuitorului. Ei erau cuprinși de multă bucurie și povesteau între ei evenimente fericite care se vor împlini peste puțină vreme. Ei visau onoruri, demnități și funcții înalte, iar Iisus se gândea la chinurile ce-L așteptau la Ierusalim. Ucenicii se întrebau care va fi scaunul lor în împărăția mesianică, iar Iisus saluta mai dinainte Crucea pe care avea să fie răstignit.

Ultima călătorie a Mântuitorului spre Ierusalim stă sub semnul acestui trebuie al patimilor şi al morţii. Începutul pericopei evanghelice de astăzi relevă cu o mare forţă dramatismul acestui drum spre moarte al lui Hristos: „Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau“ (Mc. 10, 32). Ucenicii erau uimiţi de cuvintele lui Iisus (cf. v. 24); iar mulţimea era cuprinsă de teamă atât din pricina radicalismului Evangheliei – El tocmai arătase că numai cine lasă totul, inclusiv familia, îi poate fi ucenic -, cât şi din cauză că, în două rânduri deja (Mc. 8, 31-32 şi 9, 31-32), El vorbise „pe faţă“ (Mc. 8, 32) despre cele ce-L aşteaptă la capătul călătoriei. Evanghelistul reuşeşte să surprindă foarte bine ezitarea mulţimii. Se vede că între „cei ce mergeau după El“ nu erau prea mulţi doritori de a-I împărtăşi soarta.

Domnul însă Se îndreaptă hotărât spre Ierusalim, fără a încerca în vreun fel să diminueze dramatismul acestei călătorii. Dimpotrivă, acum rosteşte El a treia – şi ultima – prevestire a patimilor: „Şi, luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui, şi-L vor omoră, dar după trei zile va învia“ (Mc. 10, 32-34). Comparată cu primele două, această prevestire este mult mai precisă: este arătat rolul păgânilor, se vorbeşte de batjocorirea şi de biciuirea Sa. În paralela de la Matei a acestei a treia vestiri a patimilor apare în plus un detaliu deosebit de important: dacă în cele două prevestiri anterioare Iisus anunţase simplu că va fi omorât, acum El spune în mod precis că va fi răstignit (Mt. 20, 19).

Iată preţul pe care trebuia să-l plătească Hristos pentru mântuirea lumii! Patimile cumplite şi moartea – „şi încă moartea de cruce” (Fil. 2, 8) -, acestea sunt partea Sa.

Ucenicii sunt atât de puţin pregătiţi să-I stea alături! Prietenii Mirelui, îmbătaţi de bucuria prezenţei Sale şi în euforia pregătirilor de nuntă (Mt. 9, 15), refuză să înţeleagă că Mireasa care se pregăteşte Învăţătorului şi Domnului lor nu este alta decât „Crucea cruntă”. Domnul tocmai le-a prevestit patimile şi moartea Sa, când doi dintre ei, dintre cei mai apropiaţi, anume Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu şi ai Salomeii, vin şi-I cer locurile cele mai de cinste în Împărăţia Sa: „Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. I-o cer imperativ, cu o introducere formulată în aşa fel, încât să nu îngăduie un refuz: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom ce-re de la Tine” (Mc. 10, 35-37).

Domnul le vorbeşte de patimi şi moarte, iar ei cer tronuri! Căci, într-adevăr, a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Împăratului nu înseamnă altceva decât a ocupa primele locuri în Împărăţie. Aceste locuri le jinduiesc fiii lui Zevedeu. Motivaţia unei astfel de cereri nu este neapărat una vinovată. Din câte ne spun Sfintele Evanghelii despre ei, şi îndeosebi despre Ioan, desemnat în Evanghelia a patra ca „ucenicul pe care-L iubea Iisus“, putem presupune că această cerere a lor a fost motivată mai ales de iubirea nemăsurată pe care I-o purtau şi de dorinţa de a fi pe veci alături de El. Nu este însă mai puţin adevărat că ei nu-şi dădeau încă seama în mod deplin de preul imens care trebuia plătit. Nu înţelegeau îndeajuns că un singur drum este cel care duce la Împărăţia slavei: drumul Crucii.

Mântuitorul îi mustră blând. „Nu ştiţi ce cereţi!” – le zice El. Şi le arată că, cerând locurile de-a dreapta şi de-a stânga Sa, cereau de fapt să împărtăşească „paharul” şi „botezul” patimilor şi al morţii Sale pe Cruce. Am adăuga noi că, fără s-o ştie, cereau locurile celor doi tâlhari, care au fost răstigniţi de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului pe Golgota.

Dar Iacov şi Ioan se arată în stare să sufere alături de Învăţătorul lor preaiubit. Se pare că înţeleg acum cât de mare este preţul ce li se cere. „Paharul” este adeseori în Vechiul Testament un simbol al suferinţei (Ps. 74, 8; Is 51, 17-22; Ier. 25, 15; Iez. 23, 31-34); iar în Evanghelii el desemnează patimile şi moartea pe Cruce a Mântuitorului, de care El Însuşi, ca Om, Se înfricoşează şi Îi cere Tatălui Ceresc, într-o rugăciune de un dramatism fără egal, ca, dacă este cu putinţă, să îndepărteze „paharul“ acesta de la El (Mc. 14, 36; cf. Evrei 5, 7). La imaginea cu paharul, se adaugă aceea a „botezului“, şi el un simbol al suferinţelor omului supus încercării, în general, şi al morţii martirice în special. Desigur că Domnul S-a bucurat de voinţa celor doi Apostoli de a merge la patimi şi la moarte împreună cu El. Şi le-a prezis că vor avea parte, într-adevăr, de „paharul“ şi de „botezul“ Său, la timpul potrivit. Sfântul Iacov va şi fi, de altfel, primul dintre cei doisprezece Apostoli care să primească moartea martirică, fiind ucis cu sabia, din ordinul regelui Irod Agripa, pe la anii 43-44 (Fapte 12, 2); iar fratele său, Sfântul Ioan Teologul, deşi, după Tradiţie, a murit de moarte bună, a suferit totuşi multe pătimiri pentru Hristos, a fost exilat în vremea prigoanei lui Domiţian (81-96) în insula Patmos (Apoc. 1, 9) şi – după o informaţie transmisă de Tertulian (circa 150-240) – înainte de exil, fusese aruncat într-un cazan cu ulei clocotit, din care însă a ieşit nevătămat .

Ceea ce însă înţelegeau ei prin cererea lor, adică primirea locurilor celor mai de cinste „în slava” lui Hristos Cel preamărit, Mântuitorul le spune că nu le poate da şi că nu este al Său a da. În iconomia dumnezeiască, locurile acestea li s-au pregătit altora (v. 40). Sfintele Evanghelii ne spun că, pe Golgota, de o parte şi de cealaltă a Mântuitorului au fost răstigniţi doi tâlhari, orânduire care şi ea trebuia să facă parte din adâncul „deşertării” de slavă a Fiului lui Dumnezeu întrupat (cf. Fil. 2, 7). Iar în ce priveşte locurile de-a dreapta şi de-a stânga Domnului Hristos în slava cea cerească, icoana numită Deisis ne înfăţişează în aceste locuri pe Maica Domnului (de-a dreapta) şi pe Sfântul Ioan Botezătorul (de-a stânga).

Auzind despre cererea fiilor lui Zevedeu, ceilalţi zece Apostoli „s-au mâniat pe Iacov şi pe Ioan” (v. 41). Poate, şi în cazul lor, motivaţia nu este mai puţin pozitivă. Cum, ei sunt mai puţin gata de a pătimi şi de a-şi da viaţa împreună cu Învăţătorul? Vor şi exprima, toţi, această hotărâre (Mc. 14, 31); o hotărâre pe care însă nici unul dintre ei n-a ţinut-o atunci.

Iubiți credincioși,

Mântuitorul foloseşte acest prilej pentru a le da Apostolilor – şi Bisericii din toate veacurile – o lecţie importantă: aceea că raporturile dintre ei şi, în general, cele din sânul Bisericii, nu trebuie să fie de acelaşi tip cu cele din orânduirea lumească; nu trebuie, adică, să fie raporturi de putere şi de dominaţie. Domnul nu exprimă aici neapărat o atitudine negativă faţă de organizarea statală, cu „cârmuitorii” care domnesc peste „neamuri” şi cu stăpânirea pe care o exercită „cei mai mari”. El zice numai că astfel de structuri de putere şi de dominaţie nu au ce căuta între ucenicii Săi şi în Biserica Sa.

Această lecţie importantă nu poate fi atenuată fără a se denatura instituţia Bisericii şi, de fapt, fără a se atenta la însăşi esenţa lucrării de mântuire a lui Hristos: „Dar între voi nu trebuie să fie aşa; ci care va vrea să fie mai mare între voi să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi să fie tuturor slugă; că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“ (vv. 43-45).

 Textul este extrem de clar. Slujirea, iată cuvântul-cheie al raporturilor dintre ucenicii lui Hristos. Şi, desigur, nu o slujire redusă la rolul de simplu slogan şi care să mascheze noi dominaţii şi tiranii. Ci o slujire efectivă, motivată de cea mai mare iubire pentru aproapele. O reciprocă slujire, căreia însă „cel mai mare” şi „cel dintâi” trebuie să-i fie mereu iniţiator şi model. „Slujiţi unul altuia în iubire” – zice Sfântul Apostol Pavel (Gal. 5, 13); şi, în aceeaşi epistolă: „Purtaţivă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Gal. 6, 2). Mai ales acest ultim cuvânt este extrem de grăitor: Apostolul rezumă împlinirea „legii lui Hristos” în slujirea reciprocă.

Dar, cum am văzut, Mântuitorul nu dă un simplu precept teoretic. El Se arată pe Sine drept înaintemergător şi model al acestei slujiri pline de iubire, şi încă o slujire până la jertfa propriei vieţi.

Jertfa lui Hristos este îndreptată spre propria sa fire umană. De mai multe ori, în Noul Testament lucrarea de mântuire săvârşită de Hristos este numită „răscumpărare”. Cuvântul apare şi în Apostolul de astăzi, într-un text fundamental despre jertfa unică şi deplin eficientă prin care Hristos – deopotrivă Arhiereul jertfitor şi victima jertfită – a intrat în Sfânta Sfintelor din ceruri „cu Însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare“ (Evrei 9, 12; cf. 9, 15).

Folosirea acestui termen implică ideea unei datorii de plătit. Imaginea „răscumpărării” face aluzie la răscumpărarea, de pildă, a sclavilor. Jertfa de pe Cruce a Domnului a fost preţul care a trebuit să fie plătit pentru mântuirea noastră, pentru „răscumpărarea” noastră de sub robia păcatului şi a morţii. Multe sunt imaginile prin care s-a încercat o explicare cât mai pe înţelesul nostru a tainei mântuirii prin vărsarea sângelui nepreţuit şi dumnezeiesc al lui Hristos. Sfântul Grigorie de Nazianz atrage atenţia că şi folosirea termenului „răscumpărare” lasă ascunse destule din valenţele tainei. Ne putem întreba, zice el, cui şi de ce s-a oferit această răscumpărare? Nu diavolului, căci doar n-o să i se ofere tâlharului preţul răscumpărării. Şi încă ce preţ! Pe Dumnezeu Însuşi! Atunci a trebuit oferit acest preţ Tatălui? Dar cum, Tatăl ne-a ţinut în robie? Şi „pentru ce sângele singurului Său Fiu să fi plăcut Tatălui, Care n-a voit să primească pe Isaac oferit de Avraam ca ardere de tot, ci a înlocuit această jertfă omenească prin cea a unui berbec?“ Sfântul Grigorie încearcă să explice această taină prin ceea ce în teologie se numeşte aspectul ontologic al răscumpărării, adică prin faptul că Jertfa lui Hristos are o direcţie îndreptată spre propria Sa fire umană. Trebuia ca firea umană asumată de El prin Întrupare să fie vindecată de căderea ei prin ascultarea până la moarte a Celui care a asumat-o şi prin biruinţa Sa asupra tiranului diavol. Dar taina nu se lasă pătrunsă decât în parte. „Restul – încheie Sfântul Grigorie – să fie cinstit prin tăcere”.

Noi sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne asculte rugăciunile cele către mântuire și să zicem:

Stăpâne, Împărate al cerului și al pământului, care ai venit în lume să ne mântuiești și să ne faci părtași ai bunătăților celor negrăite, noi n-am știut până acum ce cerem, noi n-am știut până acum, Doamne, ce vrem, dar am înțeles că tu vrei să ne dai, ca un Părinte bun, numai ce ne este de folos pentru sufletele noastre.

Ajută-ne ca să ne dezlipim mai ușor de pământul acesta trecător și să nu mai dorim nimic altceva decât numai pe Tine și Împărăția Ta cea cerească, că în ziua Ta cea mare, când vei veni să ne judeci cu slava Ta pe norii cerului să ne așezi la dreapta ta, ca să fim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Preot David Marian, Parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

CrestinOrtodox.ro

Ziua fratilor si surorilor

 

In goana dupa a rupe de realitate oamenii banali, birocratii, inspiratii dupa trasnaile unora si altora au instituit zile. E o binecuvantare de la Dumnezeu sa ai frati si surori dar e si o drama pentru multi care nu pot avea copii. Lasati fratilor si surorilor lumea sa traiasca si fara voi, oamenii au nevoie de apa, aer, pace, mancare, munca, o casa decenta, liniste si un Dumnezeu ca sa traiasca multumiti si tihniti pe acest Pamant. Le aniversati birocratilor pre toate da’ uitati ca e o vorba pe care doamna profesoara Lazareanu, de stiinte social politice, vai tu! frate si sora, la Liceul «Spiru C. Haret Tulcea» o folosea cu tact pedagogic. "A nu vedea padurea din cauza copacilor" si iata ca abilii butonari stiu de ce! Baga omagieri de astea ridicule. Parerea mea.

Sfanta Manastire Plumbuita

 

Ziua internationala a morcovului

Mereu actuala maicuta mea!

Astazi, de ce oare e aniversat morcovul se pare a doua leguma  consumata de omenire. Devenita de fapt, omenirea in 30 de ani un adevarat depozit de legume slefuite cu migala de nemernici prin tot si toate, antiarte, antieducatie... Vai, cum era pe vremuri la depozitele capitalei Berceni si in Militari unde si de la fermele, ca acelea unde am lucrat si eu se transportau mii de tone pentru iarna ceva gen pana si furnicile faceau trudind pre aici!!! Pe loc prim am retinut ca ar fi cartoful!!! Nici ceapa nu cred ca e codasa. Ce tara binecuvantata de Dumnezeu aveam, acuma ne aduc butonarii pamblicarii de la cine trabe!!! Ce morcovi or purta si ei cand fac atatea meschinarii? Cine poate sti, noi putem doar simti nesimtirea lor!

 

Luigi Ionescu

Mama mea admira acest artist modest si adevarat barbat al nostru. Avea ceva delicat, o eleganta necautata strident dar mai ales cateva melodii de vis. Si la Facultatea de Horticultura la examenul la care am avut pe bilet familia liliaceae am avut o clipa in minte lacrimile mamei cand radioul canta "Lalele, lalele" cu vocea de neconfundat a lui Luigi Ionescu. Am copilarit intr-o lume in care oamenii traiau viata, poate cei mai in varsta zguduiti de ororile atat de romantizatului azi WWII . Si in toate era o concurenta o grija ca nimic sa nu fie scarbos, inestetic si mizerabil. Asa cred ca e normal, nu orice nimic sa aiba ce face aruncand cu scarna in oamenii de valoare chiar geniali. Astazi vremea e a scarnaviilor in tot si toate si iata efectul. Ca natura, adevarul, Dumnezeu nu au cai paralele, tote duc direct acolo unde tintesti. Sa te odihnesti in pace maestre care poate ai demonstrat ca si numai cu o floare era primavara in sufletele si mintile romancelor mai ales! Decent, curat si asa cum trebuie! Scarnavilor nu va saturati, unde mai voiti sa ne aduceti dupa chipul si asemanarea voastra!?

Marlon Brando

Oameni cu coloana vertebrala se pare si unii actori ca cel mai de sus. Refuz de Oscar, omagiu ucisilor de catre marea civilizatie, inerpretand un rol pe care l-a refuzat candva ca reprezenta modelul visat in tara fagaduintei si faradelegii unde istoria a fost scrisa de alde nasi si caponi. Cinematograful m-a captivat. Cred ca Tulcea mea cu cateva cinematografe si vara gradini ar fi fost foarte fada. Am achizitionat si miopia dupa mintea mea de la televizorul care era vai de mama lui datorita curentului electric slab exact cand dadeau pe 2 tvr-uri si uneori la rusi filme de vis! Doamne, "Un tramvai numit dorinta" cu Brando sau Elisabeth Taylor si Richard Burton sau alte cateva mai recente si cate si mai cate. Unde sunt toate bijuteriile inghitite in timp de monstri si dementa. Si iata ca rezultatul se vede. Unde e Temp-ul 6 al meu si cate si mai cate... O lume turbata si stricata asta e acum... Multumesc Doamne ca am avut parte de o lume altfel... Nu de lumea "educata" ca si romania de astia azi!

Grigoras al nostru

Cascam gura la altii, vindem tot, asteptam investitorii.  Tiganii sau romii tot noi n-ii facem de ras. Astia de acuma e normal cand vad ca nimeni nu le face nimic si banul rezolva tot, sunt produsul  lumii consumatoriste si fara Dumnezeu de azi. Am aflat de mult o poveste, sper adevarata. Cand eram tanar, la Orchestra RTVR era dirijor Sile Dinicu. Fiul parca al lui Grigoras Dinicu. Pe vremuri boierii la chefuri puneau tiganii vioristi in copaci si trageau cu flinta in ei. "Husi cioara"…Pacate poate platite azi. Grigoras asta, produs al micului Paris in devenire a fost la Expozitia Mondiala de la Paris la inceputul sec. XX. Prima seara s-a deschis cu toti muzicienii de acolo cantand Marseilleza. Aveau generatoare de curent care s-au ars, poate de emotie sau o fi fost vre-un anarhist, asa le ziceau atunci la teroristii de azi. In intuneric se aude doar o vioara, era Grigoras al nostru, el nu avea habar de partitura, urechea era baza. Daca nu ne respectam noi pe noi si valorile, ne autosubestimam si… ajungem ce am ajuns... A facut furori si preste ocean, a cantat acolea"si "Salta lele curu svelt" si mesenii inflacarati au inceput sa scandeze numele presedintelui care fonic era exact ...ru svelt... Pacat... O fi nu o fi adevaratelea dar avem in cultura noastra mai ales in muzica multi oameni de mare valoare care ar trebui sa fie stindardul ongistilor lor dar care se vede au alte interesuri care poarta alte fesuri. Oare cand se va naste oameni de cultura care sa disece istoria, filozofeala noastra adevarata si sa puna pe piedestal tara asta asa cum a fost si mai ales cum ar trebui sa fie dar 30 de ani de hotie si prostie dor rau... Deci un singur muzicant din crema adusa odata la capitala lumii a cantat pe intuneric aratand ce valoare avea atator "maestri"!!!