Din Parcul Circului

LOTUSUL EGIPTEAN

A fost o perioada cand, lucrand in apropierea Parcului Circului si fiind pauza de pranz obligatorie eram zilnic la “Lacul cu izvoare naturale”, pe marginea caruia cresc superbii lotusi egipteni si o perdea inalta de stuf.

Eu tin minte ca pe o placuta scria ca ar fi vorba de nuferi imperiali care erau numai in lacurile casei imperiale din Japonia parca, sute de ani fiind vazuti doar de cativa oameni privilegiati. Placuta s-a distrus ca orice e cu valoare stiintifica la noi. Datele culese de mine de pe internet acum sunt ca “acesti lotusi pe care ii puteti admira oricand in Parcul Circului, au fost numiti "suflarea vietii" in inscriptiile egiptene, acum cateva mii de ani. (Nu chiar oricand ci numai vara).

Pentru ca noaptea se inchid si coboara sub apa iar dimineata se inalta si infloresc din nou, lotusii au devenit un simbol viu al creatiei si soarelui, al renasterii. Folositi la festivitati si oferiti in dar ca semn de prietenie, lotusii erau considerati sacri, chiar Egiptul faraonic fiind asemanat cu o floare de lotus, tulpina fiind fluviul si floarea - delta.

De pe malul Nilului, lotusul egiptean a ajuns pana pe malul unui lac din Bucuresti unde sa il puteti admira dar nu foarte de aproape pentru ca lotusii egipteni pot avea efecte euforizante si chiar halucinogene.

Uite cata mitologie "pluteste" in acest parc, pe langa care poate ai trecut fara ca macar sa stii ca e acolo. Mie tocmai asta imi place la Parcul Circului, iluzia de locsor din natura, care a rasarit in mijlocul Bucurestiului ca sa ne minunam noi de asa o intamplare.”

Pentru mine a fost o durere cand am vazut zilele trecute lucratorii parcului distrugand plantele din ordin pe care nu il comentau, se vede pentru ca temperatura ridicata a apei ar putea distruge intreg lantul biologic al sistemului respectiv.

Ca si alte persoane am cerut o floare care trezea priviri invidioase pana am ajuns acasa unde a fost cea mai "imperiala" floare oferita vreodata de mine sotiei mele in peste 30 de ani de casnicie.

Intr-o dimineata am gasit tija franta, am taiat-o la locul franturii, cam la 15 cm. de floare si peste cateva minute aceasta s-a deschis. Galbenul anterelor pe fondul roz vernil al caliciului si corolei, o aroma datorata nectarului abundent a creat o impresie minunata. Ca orice minune pe lumea aceasta miracolul a durat putin, petalele si sepalele s-au palit, in scurt timp toata acea minune a naturii era cuprinsa de ireversibilul proces al mortii.

Este un moment  in care se face mare tam tam de Lacul Vacaresti. Eu cred ca important e sa admiram aceste minuni care nu sunt minuni, e natura inghesuita in colt de cretinul luptator fara scrupule care e omul modern ros de ambitii idioate si manat de galopul infernal al cirezii de consumatori din care face parte.

Sa ne gandim ca forta imensa a raului pe care il inglobeaza acum omenirea e imensa. Natura e si ea limitata si incet incet perturbata de la mersul ei firesc pote sa ne distruga, ar fi pacat nu de gloata inconstienta care in galopul ei infernal nici nu ar simti un cataclism ci de acei mii, sute de mii de oameni adevarati care in timp au jertfit totul, chiar viata pentru ca fiinta asta sa fie la un moment dat OM.

Natura, Dumnezeu sau soarta ceva trebuie sa opreasca aceasta sinucidere colectiva datorata zeului de carton de azi, zeul ban!