Cu Tarom

Plecare de la Bruxelles marti seara, cu o cursa Tarom. Imbarcare si stat in avion de au servit stewardesele primul rand de bauturi pe uscat adica avionul era inca pe pista. Cam la doua ore si ceva de stat in acelas loc un tanar de vreo 30 de ani vorbea cu iubita sau mama: "Nu e caterinca, inca nu am decolat ! Pe bune, uite iti fac poza cu ce se vede pe hublou." Tacere ceva timp. "Pai si ce vina am eu!"

Lumea vrea la hotel, un belgian din fata mea spune tacticos ca la el e simplu: se duce sa doarma acasa. Mi-a zis ca umbla mult prin lume si a mai avut doar doua situatii: In Israel si Arabia Saudita. Am replicat, nu mai e mult si o sa fie si pe aici la fel. De fapt este… Lucreaza in petrol si zicea ca in Romania firma lui are 5 angajati romani si nu se pot compara la competenta cu angajatii din toata lumea. Frumos! Brazilia si Vietnam mi-a spus ca sunt tarile unde lui i-a lacut cel mai mult. Si intr-un moment in care fiecare facea ce voia pe unde voia, la apelul capitanului in cateva secunde era ca… in avion. Fiecare cu centura legata si cuminte la locul lui. Era normal ca nu era vina nimanui de la companie dar fusesera voci care cu melancolie se gandeau cu voce tare si aspra: daca luam firma x, firma y eram acasa acuma. Sa fie oare lupta tipic capitalista unde ala mare da in cap aluia mic si ambitios din tara nimanui!? Oare!? Si la plecare am stat doar o ora pe pista pana sa plece efectiv! Se poarta deci. Poanta cu perturbatiuni meteo cade: o jumatate de drum eram ca la prima mea calatorie Bucuresti-Timisoara si retur. La intoarcere se zvonea ca fiind calator si Ilie Verdet, prim ministru pe atunci nu pentru mult timp, in noiembrie 1989, pusesera un Tubolev nou. In mintea mea uimita ziceam atunci ca pot copii mei sa spuna pe bune fara caterinca vorba tanarului luat la rost de mama sau iubita: tatal nostru care esti in ceruri. Si era de vis, acum in 2018, deasupra stelele sclipind pe cerul de noapte fara pata si dedesubt cam la 12000 de metri luminile oraselor, satelor, autostrazilor si a tot ce este pe timp de pace luminat si luminos! Minunat, ceva ce nu se uita e acea multumire sufleteasca de a beneficia de a doua mare realizare a omenirii bune. Pentru prima si cea mai mare, calatoria spatiala, sunt si au fost doar cativa alesi. Nu poti sa nu multumesti sortii, lui Dumnezeu, cui crezi dar cuiva trebuie, ca ai parte, cand miliarde de oameni ard de saracie, prostie, hotie si neputinta si ca tu ai parte de o astfel de minune. Mi-am amintit de bunica mea de la Tulcea care nu mi-a vorbit mult de razboi, de la ea am inteles ca politica e curva, dar ea spunea ca un fost vecin al lor avea niste gaini cu narav si daca nu apuca sa le bage devreme in cotet se aciuiau prin copaci. Uitand in ce vremuri traia a luat lanterna si cauta gainile. A trecut o patrula si l-a impuscat. Era consemn pentru ca se considera ca un asemenea lanternist in noapte face semne si semnale inamicului. Care o fi fost. Ca noi am fost ca si acum ca frunza in vantul istoriei cu curvele care ne-au condus si conduc. Cum, cand ai aflat asemenea orori sa nu multumesti destinului ca de acolo de sus ai parte, efemera ce e drept la spectacolul noptii, al lumii linistite al atator si atator amintiri si simtiri si gandurile lor aferente!