Plecare
de la Bruxelles marti seara, cu o cursa Tarom. Imbarcare si stat in avion de au
servit stewardesele primul rand de bauturi pe uscat adica avionul era inca pe
pista. Cam la doua ore si ceva de stat in acelas loc un tanar de vreo 30 de ani
vorbea cu iubita sau mama: "Nu e caterinca, inca nu am decolat ! Pe bune,
uite iti fac poza cu ce se vede pe hublou." Tacere ceva timp. "Pai si ce vina am
eu!"
Lumea
vrea la hotel, un belgian din fata mea spune tacticos ca la el e simplu: se
duce sa doarma acasa. Mi-a zis ca umbla mult prin lume si a mai avut doar doua
situatii: In Israel si Arabia Saudita. Am replicat, nu mai e mult si o sa fie
si pe aici la fel. De fapt este… Lucreaza in petrol si zicea ca in Romania firma
lui are 5 angajati romani si nu se pot compara la competenta cu angajatii din
toata lumea. Frumos! Brazilia si Vietnam mi-a spus ca sunt tarile unde lui i-a
lacut cel mai mult. Si intr-un moment in care fiecare facea ce voia pe unde
voia, la apelul capitanului in cateva secunde era ca… in avion. Fiecare cu
centura legata si cuminte la locul lui. Era normal ca nu era vina nimanui de la
companie dar fusesera voci care cu melancolie se gandeau cu voce tare si aspra:
daca luam firma x, firma y eram acasa acuma. Sa fie oare lupta tipic
capitalista unde ala mare da in cap aluia mic si ambitios din tara nimanui!?
Oare!? Si la plecare am stat doar o ora pe pista pana sa plece efectiv! Se
poarta deci. Poanta cu perturbatiuni meteo cade: o jumatate de drum eram ca la
prima mea calatorie Bucuresti-Timisoara si retur. La intoarcere se zvonea ca
fiind calator si Ilie Verdet, prim ministru pe atunci nu pentru mult timp, in
noiembrie 1989, pusesera un Tubolev nou. In mintea mea uimita ziceam atunci ca
pot copii mei sa spuna pe bune fara caterinca vorba tanarului luat la rost de
mama sau iubita: tatal nostru care esti in ceruri. Si era de vis, acum in 2018,
deasupra stelele sclipind pe cerul de noapte fara pata si dedesubt cam la 12000
de metri luminile oraselor, satelor, autostrazilor si a tot ce este pe timp de
pace luminat si luminos! Minunat, ceva ce nu se uita e acea multumire
sufleteasca de a beneficia de a doua mare realizare a omenirii bune. Pentru
prima si cea mai mare, calatoria spatiala, sunt si au fost doar cativa alesi.
Nu poti sa nu multumesti sortii, lui Dumnezeu, cui crezi dar cuiva trebuie, ca
ai parte, cand miliarde de oameni ard de saracie, prostie, hotie si neputinta si
ca tu ai parte de o astfel de minune. Mi-am amintit de bunica mea de la Tulcea
care nu mi-a vorbit mult de razboi, de la ea am inteles ca politica e curva,
dar ea spunea ca un fost vecin al lor avea niste gaini cu narav si daca nu
apuca sa le bage devreme in cotet se aciuiau prin copaci. Uitand in ce vremuri
traia a luat lanterna si cauta gainile. A trecut o patrula si l-a impuscat. Era
consemn pentru ca se considera ca un asemenea lanternist in noapte face semne
si semnale inamicului. Care o fi fost. Ca noi am fost ca si acum ca frunza in
vantul istoriei cu curvele care ne-au condus si conduc. Cum, cand ai aflat
asemenea orori sa nu multumesti destinului ca de acolo de sus ai parte, efemera
ce e drept la spectacolul noptii, al lumii linistite al atator si atator
amintiri si simtiri si gandurile lor aferente!
