Autoservirea Dambovita

Amintire cu Nicolae Lupescu

Fost mare fotbalist roman al carui fiu urmeaza atat cariera sportiva cat si cea de om de fotbal. Eu am o amintire din studentie. Era un hotel Dambovita pe Bulevardul Maghieru, la parter era si o autoservire la care se manca bine. Eram, nu stiu de ce acolo si am nimerit la masa langa un om modest. Abia dupa ce am facut cunostinta am aflat ca era marele fotbalist care a ajuns la cota cea mai inalta a nationalei (fizic si moral) in Mexic. Am lungit ce era in tava cu ceva beri. Tema: visele tatalui Lupescu pentru fiul sau Ionut. Minunat. Eram atunci un duhovnic, ascultam spovedania unui tata care a lasat de o parte toata gloria, toata minunata sa cariera… dezvelind ce avea minunat in suflet... poate aceasta discutie m-a influientat undeva in nisele adanci ale mintii si spiritului pentru viitoarea mea cariera de om-tata. Nu pot ca azi sa am inregistrarea acelor ore. Acum orice delator, amator de mizerii poate inregistra tot. Sufletul meu, nisele acelea ascunse dar neeliberate de ce contin, pline de acel sentiment minunat cand stii ca ai cunoscut o mare personalitate, un om care a facut ceva deosebit pentru, iata, Clubul Rapid distrus de mizerabili, nationala de fotbal care azi e data pe mana unui zombi doar ca e orice, doar roman nu… Azi am auzit ca acel fiu despre care tatal care nu mai este visa sa ii urmeze chiar o face! Chiar in cenusa fotbalului mondial si romanesc azi cand doar zeul ban e important baiatul acela Ionut din vremea studentiei mele vrea sa faca ceva si tare sigur sunt ca de acolo de sus fostul meu interlocutor din autoservirea Dambovita, demolata si ea il vede si e mandru…