Faleza mea draga

 

Imagini PVG

Cand eram mic era o mare bucurie ca Duminica, in straie de oras chiar sarbatoresti sa se mearga pe faleza la Tulcea. Oamenii se salutau, se intalneau, discutau apoi se mergea intr-o vizita, la un restaurant sau pe o banca, se admira in familie minutea inserarii. Vara era minunat femeile purtau rochiile acelea din panza adevarata, cu imprimeuri deosebite. Am avut si eu un costum de buret, copie fidela la scara mica a celui al tatalui meu. Doamne ce placut era la plimbare! Am pictat cu drag faleza tulceana. Pisica aceea din poza e edificatoare pentru pandemie si pisiceasca viclenie, cred ca Tulcea avea nevoie de atatea, se putea renova cu gust totul dar vad si in Bucuresti ca e o foame de betoane din borduri strazi alei care ca si Videanismele cu granituri e tot ceva secant de tara. Nu matematic ci de la a seca. Nisipul acesta poate a fost calcat de atatea natii venite cu razboaie ucigatoare cu dorinte de stabilizare de atatea si atatea cum Fanus Neagu a stiut sa descrie. Eu am prins in ragazul acela dupa marea ucigareala niste oameni zambitori, dornici de viata si foarte uniti. Stateam cu ustensilele si pictam in acuarela. Sau ulei. Ce frumoasa era Tulcea mea curata, luminoasa si netensionata. Acum e schimbata imi place sa simt din grupul tulcenilor dezbaterile cetatii si a cetatenilor. Poate nu in multe locuri din tara cetatea, a fost bazata pe reguli precum la Atena, Roma, care ne-a gonit pe aici pre nemultumitul Ovidiu etc.