Exista
intre multele povestiri privind pe Isus Hristos din pacate nepovestite copiilor
precum cele din Cuore sau alte minuni ale literaturii pentru copii... Aceasta are
pentru maturi niste minunate intelesuri legate de relatia om religie si a omului
cu viata sa proprie intr-o minunata impletire. Dar decat monstrii si armele
sofisticate, jocurile si paradele care imbolnavesc mintile si incepe sa se vada
colaborarea mediei in infaptuirea raului cand cu fatarnicie legile sunt asa
suave cu raufacatorii sadici... Aflati undeva la malul marii apostolii pleaca
intr-o corabie lasand pe Isus la mal. O furtuna puternica vine speriind
discipolii care Il vad mergand pe ape. Cel mai aproape de marginea corabiei
este Petru pe care Isus il cheama spunand simplu „Vino!” Atunci acesta porneste
mergand pe apa spre Isus dar incet incet coplesit de ce era in juru-i, furtuna
napraznica, valtoarea apelor nimicitoare incepe sa cada la fund. Isus il
salveaza, urca impreuna cu el pe corabie, furtuna se opreste si impreuna merg mai
departe. Ce este religie: intamplarea care solidifica relatia speciala, unica a Mantuitorului
cu apostolii acestia fiind martori ai unei noi minuni. Ce e valabil oricum in viata:
Atunci cand ai in fata ta ceva maret, nemaintalnit cum era in acest caz mersul
pe apa si ajungerea la o putere nemaintalnita pentru un om simplu muritor exista,
daca nu te dai batut ceva din tine, de undeva de afara, ca un brat puternic ce
te face sa nu pierzi, sa nu te scufunzi de tot, ci sa te ridici si sa mergi in
continuare pe drumul tau lasand in urma raul, furtuna, pericolul, insuccesul ce
parca te urmarea. Dar nu oricine ci alesii, aceia care merita de la soarta
salvarea, au un sprijin interior si dinafara puternic si biruiesc. De aici se
vizualizeaza pana si constructia spirituala dar si fizica a bisericii ca o
corabie care in timp duce pe cei care isi gasesc adapost fizic si spiritual in
ea, indiferent de vremuri inainte…
Cuvintele
mele sunt nimic, maretia cupolelor, icoanele stralucitoare cu aura sfintilor, lumina ce vine de undeva de sus... glasul ferm al preotilor, straiele lor, corul dumnezeiesc,
intreaga adunare din jur, fara rau, fara murdarie, toate dau acestei pilde, o
poveste minunata, ceva trainic, de granit care poate fi pusa alaturi de filmul vietii traite
pana acum si care da atata valoare acestui „Tatal nostru”, fiecarui cuvant care il
compune… simtind parca acolo in corabie ca cel „viclean” nu te mai poate dobora!
Acolo in corabia care a strabatut stand dar sfintind locul si oamenii ei trecatori secoli, doua
milenii si mai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu