Bunica mea de la Tulcea
23
noiembrie 1987, la Babadag a murit bunica mea. Era la un camin de batrani si o
fosta chiriasa care statea aproape de azil m-a anuntat cu cateva zile inainte
ca e pe moarte. Fizic fusese bine dar multele pierderi: 3 copii, a casei si
varsta i-au subrezit mintea. Am reusit, nu stiu cum sa plec de la munca mea de
horticultor si seara cand am ajuns la bunica am fost sfatuit si indrumat sa vin
cu un preot la capataiul ei. Era un batran de peste 80 de ani. S-a imbracat
tacut si intr-o fulguiala rea si rece a venit cu mine strabatand o distanta
destul de mare in noapte. Era o imagine tulburatoare sa vezi un batran nins de
ani, ridat de varsta dar in putere printre femeile bolnave din salon.
Indiferent de durere si boala, infirmiere si internate erau vrajite de lumina
odajdiilor si ritualul pe care preotul ortodox il implinea. Ne-am despartit
langa camin el refuzand sa il conduc si insistand sa imi continui drumul la
Tulcea. In acea jumatate de ora de mers cu un tren de noapte pentru ca atunci
CFR era CFR nu tata de muls pentru politruci, am vazut altfel lumea. Am vazut
ca totul e trecator, ca lucrurile se degradeaza; poate doar dupa 1990 acest
gand de atunci a fost atat de bine intrupat in oameni, cladiri, moravuri etc.
Eram cu bagajele facute sa plec spre Bucuresti cand fosta chiriasa m-a sunat sa
imi spuna ca bunica murise. Naveta care ma rupea si pe mine de meserie si era
un rau generalizat care submina tara, a fost cauza pastrarii bunicii mele
intr-o magazie; era déjà ger dar era si ingrozitor acolo, asteptand tot
semnaturile medicilor navetisti fusese si altcineva de curand care sfarsise cu
capul spulberat de un animal speriat. Bucatele de creier inghetat te faceau sa
calci cu pas de balet printre scule si materiale si ele inghetate. Poate ca
prin voia sortii si sfatul bun al celor de acolo am facut ce trebuia in atare
situatie si prin faptul ca am reusit sa implinesc ritul crestin dedicat mortii
fata de o fiinta credincioasa si curata sufleteste toata viata, sa implinesc
pana la capat menirea mea de cadou primit de ea la 50 de ani.
De
bunica ma leaga atatea amintiri, avand mult timp mi-a fost primul dascal,
dragostea si grija ei alaturi de a parintilor fiind acea aura care imi face
copilaria minunata in amintiri. Acest marunt dar important pentru mine aspect
legat de nasterea mea chiar in ziua cand implinea 50 de ani reprezinta ceva
unic in lumea mea. Ce fericita era cand casa in care se nascuse radea in
soarele darnic al Dobrogei, eram impreuna cativa ani si cu bunicul si toate erau
minunate… curtea cu florile, pomii, gradina de legume, verdeata, bucataria
vesnic cu arome imbietoare... Timpul e o sita pentru bine fata de rau dar si un
sculptor nemilos care sapa in: tot lucruri si fiinte. Nu e o tragedie, e o lege
a firii… Totul se transforma dar nu de nemernicia omeneasca ci de legile firii,
ale naturii… Din pacate azi nemernicia omeneasca schimba inclinarea balantei...
Dumnezeu sa te odihneasca in pace mica si buna mea martira, bunica mea!
Gabriela
Ciureanu: Scrii frumos Angel.Probabil și bunica ta ,știe...
Sena
Preda: Citindu-ți rândurile mi-am amintit-o venind la blocul nostru pentru
fratele tău mic pentru care a ținut loc de mama. Apoi a dispărut ca sa aud ca e
la Babadag, la azil. Se vedea ca este un om care suferă enorm.
Negivan
Menat: Emoționant, Angel! Cred că pentru noi toți bunicile au un loc special în
inima fiecăruia dintre noi! Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Eremia
Rita: ...esti minunat,Angel!...vorbeste îngerul din tine... dor de ai
noștri!... toti avem... si-l ducem cu noi catre ei..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu