Monumentul

de la Tulcea

sursa revista Magazin

Am ajuns odata acasa, la Tulcea, si am vrut sa revad dragul meu oras de pe colina Monumentului. Un ordin dat fara cap la un inghet a facut ca militarii-care existau pe atunci-pusi sa indeparteze gheata de pe multele trepte, sa fi lovit cu putere cu ce unelte aveau in dotare asa incat piatra fragila cu care erau ornate acestea arata ca dupa un bombardament.

M-a necajit aspectul dragului meu popas din vremea cand eram acasa, unde mai noul omagiu adus alipirii Dobrogei la Regat e inconjurat de relicve ale civilizatiei antice care ofera orasului meu natal dreptul la a fi atestat ca asezare milenara la portile Deltei. Am coborat cam suparat si auzind zgomot de slujba am intrat in mica bisericuta din apropiere. Era ca intr-un vis...Iarba cosita de 2-3 palme era intinsa in toata biserica, erau doar femei imbracate in stridentele dar minunatele straie lipovenesti, in afara de popa lor toate erau ingenunchiate in preajma altarului. Mirosul de fan proaspat cosit, era imbatator. Am stat cateva minute in contemplare... Am ajuns in viata in multe lacasuri de cult de la noi si din lume dar maretia statuilor, a cavalerilor implatosati, a blazoanelor, a vitraliilor, a picturilor, sculpturilor, a muzicii de orga nu a fost egalata niciodata de maretia unui petic de natura adus din belsug, cu evlavie in casa Domnului...

Bucuresti 12 septembrie 2012