Am
fost câteva zile în municipiul Drăgășani.
Soarta a voit ca părintii mei sa fie din locuri recunoscute ca așezări
umane milenare, poate de aceea ascund în trecutul lor îndepărtat sau mai recent
atâtea minuni, e normal, viata e mai plina la un om de peste 100 de ani decât a
unui copil de vârsta școlara.... Mama era din Tulcea și tata, fiu de viticultor
din Drăgășani.
Viata
m-a purtat prin toată țara, nu pot spune ca în Drăgășani am stat prea mult
vreodată. De data aceasta am reușit sa
avem și câteva clipe pentru suflet. Si sufletul se simte bine când pătrunzând
în sufletul cuiva sau a ceva extrage frumusețe, dragoste, speranța. O astfel de incursiune în mica așezare a fost de
data aceasta. S-a bazat pe lectura plăcuta a scrierilor lui Gib Mihaescu, în
care parca, precum in lacrima vitei de vie primăvara, mustește viata din epoca
sa. O lume surprinsa cu un spirit pătrunzător
cred eu unic tocmai datorita lumii specifice pe care a fotografiat-o cu
măiestrie. Într-o prezentare de pe internet scrie sec: „Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgășani
- d. 19 octombrie 1935, București) a fost un prozator, romancier și un dramaturg
român interbelic. A absolvit cursurile Colegiului Național "Carol I"
din Craiova. Este autorul volumelor de nuvele "Grandiflora" în 1928 și "Vedenia" în
1929, al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive,
îndeosebi erotice: "Rusoaica" (tradus și în limba slovacă), "Brațul Andromedei", "Femeia de ciocolată", "Zilele și nopțile unui student întârziat", "Donna Alba". A
scris și piese de teatru (adunate în volumul "Pavilionul cu umbre") și a purtat o
interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana
Medianu și Susanne Dovalova, din Bratislava. Romanele lui Mihăescu au influente
rusești, mulți critici vorbind despre "dostoievskianism", însă
textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și
limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. El a
murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat
la Drăgășani. Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a așezat
între marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai
literaturii noastre. La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele, iar la
Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui. La Muzeul Literaturii
Române sunt păstrate unele manuscrise ale sale.”
Aflat
la cimitir am sesizat mormântul scriitorului, aliniat printre concitadinii
săi care este la loc de frunte, alături de el
sunt și mai modestii mei înaintași.
Am
văzut bustul sau prin care mica urbe își arata mândria de a-l avea născut
acolo. Recunoștința concitadinilor materializata prin semne materiale este
vitala pentru năzuințele pe care le vor avea tinerii de aici.
O
placa modesta greu de reperat marchează
eleganta casa unde a trăit și creat scriitorul. Din relatarea rudei sale care a
făcut un gest minunat, ducând mai departe efortul înaintașilor de a păstra
memoria și casa familiei, reiese ca efortul a fost dramatic. Devenita sediu de
MAT (Monopol Alcool Tutun) de unde și vorba: „Vine omul de la MAT, obosit și
chior de beat.”, sediu al unor instituții agricole de la care a rămas o ușa
capitonata, casa a fost cumpărata de moștenitori. Asa a ajuns astăzi ca bun privat sa oglindească faptul ca o
familie de intelectuali poate tine aprinsa tradiția și valoarea autentica fara aportul statului.
Păstrat, prin voia soartei, mobilierul original da impresia unei incursiuni în
alta lume. Aflat acolo te aștepți sa iți iei bastonul și pălăria și sa faci
câțiva pași ca sa vezi amenajarea parculetului cu efortul picherului respectat
de unii care îl considera inginer și a altora care admira nurii doamnei sale și
îl disprețuiesc. O lume lipsita de griji
pentru ca priceperea milenara într-o îndeletnicire rara și spornica precum
producția vitivinicola făcea ca aici clasa medie și cea de sus sa aibă parte de
un trai îmbelșugat. Aerul de casa
locuita, disponibilitatea gazdei, care fără nici o pretenție de plata, se
bucura când vede ca afirmația mea ca am citit scrierile, multe zămislite în acea
odaie, nu a fost vorba goala, grăbita însa de îndatoririle de culegator lăsate spre norocul
nostru pentru a mai lua ceva de acasă, mirosul de must și budane din curțile din jur fac sa fie ceva diferit de
vizita în aerul statut al unui muzeu.
Autorul "Donei Alba" are parte de viata chiar în lipsa, te aștepți sa ii auzi tusea, sa îl vezi deschizând ușa
și sa se așeze la masa de lucru inspirat de ceea ce a văzut în mica sa urbe.
Spiritul lui acid, viata din opera sa ascundeau se vede la numai 40 de ani
drama unui om care știa ca zilele ii sunt numărate...
București
8 septembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu