Eveniment minunat

                   Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena 

                                 1 ianuarie 2026 ora 12.15

Un film despre si de vazut de Craciun

 

Pur și simplu dragoste (titlu original Love Actually) este un film britanic din 2003 creat în genurile comedie, romantic, dragoste. Filmul este scris și regizat de Richard Curtis. Scenariul prezintă diferite aspecte ale iubirii prin prezentarea a zece povești separate care implică o mare varietate de personaje, mai multe dintre ele fiind interconectate. Distribuția filmului este compusă în principal din actori britanici. Situat în Londra, filmul începe cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, fiind prezentată o numărătoare inversă până la sărbătorile de iarnă, urmată de un epilog care are loc o lună mai târziu.

Filmul începe cu vocea lui David (Hugh Grant) care dezvăluie că ori de câte ori este sumbru în ceea ce privește starea lumii se gândește la terminalul sosiri de la Aeroportul Heathrow, unde dragostea pură necomplicată se simte atunci când prieteni și familii îi întâmpină pe cei dragi nou sosiți. Vocea lui David spune și că toate mesajele lăsate de oamenii care au murit în avioanele prăbușite pe 11 septembrie au fost mesaje de dragoste și nu de ură. Filmul prezintă apoi poveștile de dragoste a mai multor oameni:

Cu ajutorul managerului său dintotdeauna Joe (Gregor Fisher), Billy Mack (Bill Nighy), legendă rock and roll aflată în curs de îmbătrânire, înregistrează o variație a unei melodii de Crăciun lansată de The Troggs, melodia clasică „Love Is All Around”. Deși este de părere că înregistrarea este teribilă, Mack ajută la lansarea ei, în speranța că va deveni prima melodie de Crăciun din Marea Britanie. În emisiuni de televiziune și radio le spune copiilor să nu-și cumpere droguri, dimpotrivă să cânte și să ajungă vedete: astfel vor primi droguri gratis. El mai promite că dacă va ieși pe locul 1 va cânta gol pe scenă. Cântecul ajunge în cele din urmă numărul unu de Crăciun și după celebrarea scurtă a victoriei sale la o petrecere găzduită de Sir Elton John, Billy Joe recunoaște că Joe este dragostea vieții sale și îi propune acestuia să sărbătorească împreună Crăciunul îmbătându-se și vizionând pornoșaguri. Și datorită transmiterii concertului cu Billy dezbrăcat pe monitoarele din aeroport, Sam reușește să scape de gardieni și să vorbească cu Joanna.

Juliet (Keira Knightley) și Peter (Chiwetel Ejiofor) se căsătoresc într-o ceremonie orchestrată și filmată de Mark (Andrew Lincoln), cel mai bun prieten al lui Peter și cavaler de onoare. Mark o evită mereu pe Juliet și aceasta crede că este supărat că i-a furat cel mai bun prieten. Dar când vede caseta pe care a filmat-o la nuntă, Juliet realizează că Mark e îndrăgostit de ea, deși el nu a vorbit niciodată cu ea. În cele din urmă, Mark, de Crăciun, sună la ușa celor doi și răspunde Juliet. Peter o întreabă cine e la ușă, dar Mark ridică o pancartă pe care scrie:Spune-i că sunt colindători. Mutește, prin mai multe pancarte, îi mărturisește că o iubește. Juliet îl răsplătește cu

Scriitorul Jamie (Colin Firth) apare pentru prima dată când se pregătește pentru a participa la nunta lui Peter și Julieta. Prietena sa (Sienna Guillory) ratează ceremonia pentru a se culca cu fratele său. Măcinat de acest lucru, Jamie se retrage în cabana sa din Franța, unde o întâlnește pe menajera sa portugheză Aurélia (Lúcia Moniz), care vorbește doar limba ei maternă. Apare o atracție instantanee între cei doi. Când Jamie se întoarce în Anglia, își dă seama că este îndrăgostit de Aurélia. În următoarele zile, Jamie învață portugheză și se duce înapoi să o ceară de căsătorie. Când ea spune da, îi dezvăluie faptul că și ea a fost ocupată cu învățarea limbii engleze pentru a comunica cu Jamie.

Harry (Alan Rickman) este directorul unei agenții de design; Mia (Heike Makatsch) este noua sa secretară. De Crăciun, el îi cumpără un colier scump de la vânzătorul de bijuterii Rufus (Rowan Atkinson), care are o metodă minuțioasă de împachetare a cadourilor în timp ce Harry devine tot mai nervos de frică să nu fie prins de soția sa, Karen (Emma Thompson), care se afla prin magazin. Între timp, Karen este ocupată cu copiii lor, Daisy (Lulu Popplewell) și Bernard (William Wadham), care trebuie să interpreteze la școală în sceneta Nașterea Domnului. Ea îi spune despre temerile sale (în ceea ce privește infidelitatea lui Harry) fratelui ei David (Hugh Grant), care tocmai a devenit prim-ministru al Regatului Unit, și prietenului ei, Daniel (Liam Neeson), căruia tocmai i-a murit soția. Karen descoperă colierul în buzunarul hainei lui Harry și inițial presupune că este un cadou pentru ea. Dar după ce acesta îi oferă un CD, își dă seama care este adevărul dar nu spune nimic. Mai târziu ea îi spune lui Harry că a aflat despre colier și speră că este vorba doar de colier și nu de colier și sex. Harry își recunoaște prostia și o roagă să-l ierte.

David (Hugh Grant) este fratele lui Karen. El a fost ales recent în funcția de prim-ministru al Regatului Unit. David este tânăr, frumos și singur. Natalie (Martine McCutcheon) este noul membru junior al personalului prim-ministrului de la 10 Downing Street și servește în mod regulat ceaiul și biscuiți. Ceva pare să se aprindă între ei. David intră în birou pentru a-l vedea pe președintele SUA (Billy Bob Thornton) cum încercă s-o seducă pe Natalie. Acest lucru îl inspiră să ia o poziție împotriva politicii agresive a președintelui american. Considerând că relația lui cu Natalie a devenit tensionată, David cere ca ea să fie transferată, dar mai târziu, după ce primește o felicitare de Crăciun de la Natalie se decide să-i facă o declarație de dragoste. El o găsește în cele din urmă pe Natalie împreună cu familia ei pe punctul de a pleca la școala unde se va juca scena Nașterii. Îi duce familia la școală, dar aici se întâlnește cu sora sa, Karen și cu copii ei care joacă în aceiași scenă a Nașterii. Ca să nu fie văzuți de lume, prim-ministrul și Natalie se ascund în spatele scenei, dar la sfârșit cortina cade și toată lumea îi vede sărutându-se. Prim-ministrul exclamă: Oh, se pare că întâlnirea noastră nu va mai fi așa de secretă în cele din urmă în timp ce oamenii din sală le fac poze.

Daniel (Liam Neeson), prietenul lui Karen, și fiul său vitreg Sam (Thomas Sangster) trebuie să se descurce singuri, după moartea dureroasă a soției și mamei lor. Sam s-a îndrăgostit de colega sa de clasă, afroamericana Joanna (Olivia Olson), și, după mai multe discuții cu tatăl său vitreg, decide să învețe să cânte la tobe pentru a putea s-o însoțească în finala mare a concursului școlar de Crăciun (același concert la care se află și nepotul lui Natalie și copiii lui Karen și Harry). După ce Sam simte că și-a ratat șansa de a o impresiona pe Joanna, Daniel îl convinge pe Sam că trebuie s-o prindă pe Joanna la aeroport în drumul ei înapoi în SUA ca să-i spună ce simte pentru ea, ca nu cumva să regrete toată viața că nu făcut acest lucru. Între timp, Daniel, căruia îi plăcea foarte mult supermodelul Claudia Schiffer, o întâlnește la aeroport pe Carol (Claudia Schiffer), mama unei alte colegi de școală a lui Sam.

Sarah (Laura Linney) apare pentru prima dată la nunta lui Peter și Julieta, stând lângă prietenul ei Jamie. Aflăm că ea lucrează la compania de design a lui Harry, unde ea este îndrăgostită de ani de zile de directorul de creație, Karl (Rodrigo Santoro). O întâlnire romantică între Karl și Sarah este întreruptă de telefoanele date de fratele ei, Michael (Michael Fitzgerald), care este bolnav mintal. Datorită acestuia lucru, relația dintre cei doi se sfârșește. În ajunul Crăciunului, Sarah îl vizitează pe fratele ei în instituția în care este internat, purtând o eșarfă în timp ce el o îmbrățișează.

După ce încearcă fără succes să curteze diferite englezoaice, inclusiv pe Nancy la nunta lui Juliet și Peter, Colin Frissell (Kris Marshall) îl informează pe prietenul său Tony (Abdul Salis) că are de gând să plece în SUA pentru a-și găsi adevărata dragoste acolo, convins fiind că în fiecare bar american sunt fete drăguțe care se dau în vând după băieți cu accent britanic. După ce ajunge în Milwaukee, Wisconsin, Colin se întâlnește într-un bar cu Stacey (Ivana Milicevic), Jeannie (January Jones) și cu Carol-Anne (Elisha Cuthbert), trei femei foarte atractive, care îl plac pe Colin și-l invită să stea cu ele în casa lor, unde se va întâlni și cu colega lor, Harriet (Shannon Elizabeth).

John (Martin Freeman) și Judy (Joanna Page) se întâlnesc în calitate de dubluri pentru scenele de sex dintr-un film în care Tony este asistent de producție. John îi spune lui Judy că „este bine să aibă pe cineva cu care să poată doar să vorbească”. Deși cei doi se simt confortabil unul cu celălalt în timp ce sunt dezbrăcați și simulează acte sexuale pentru film, ei sunt timizi și foarte atenți atunci când trebuie să aibă o relație sentimentală. În cele din urmă ei se duc la spectacolul de la școală (același spectacol la care se duc David și Natalie, Harry și Karen, Daniel și Sam, etc) împreună cu fratele lui John.

Rufus este un personaj minor, dar semnificativ, interpretat de către Rowan Atkinson. El este un vânzător de bijuterii a cărui atenție obsesivă în ceea ce privește ambalarea cadourilor face ca Harry să fie aproape prins de către soția Karen în momentul când îi cumpără un colier lui Mia. De asemenea, el distrage atenția personalului de la aeroport ceea ce face ca Sam să se strecoare pentru a o vedea pe Joanna.

În epilog, o lună mai târziu, personajele filmului sunt văzute a fi pur și simplu în relații de dragoste. Cu toate acestea, două dintre aceste relații nu sunt romantice - cea dintre starul rock Billy Mack și managerul său Joe și cea dintre de mult suferinda Sarah și Michael, fratele ei cu probleme mintale. Billy sosește însoțit de un grup de superbe admiratoare pentru a-l întâmpina pe Joe, scenă care indică faptul că revenirea lui a rămas un mare succes. Julieta, Peter și Mark vin la aeroport că să-i întâmpine pe Jamie și pe mireasa lui, Aurelia, scenă din care reiese că cei doi s-au căsătorit între timp, dar și că Mark învață cum să se comporte cât mai bine într-un triunghi romantic. Karen și copiii îl întâmpină pe Harry, scenă din care reiese că relația lor a supraviețuit și că s-au împăcat. Sam o întâmpină pe Joanna care s-a reîntors cu mama ei din Statele Unite, scenă din care reiese că tatăl lui Sam, Daniel, este alături de Carol, noua sa iubită. John și Judy fug spre Tony, care este acolo pentru a se întâlni cu Colin care se reîntoarce din SUA, reiese că John și Judy s-au căsătorit și sunt în luna de miere. Colin revine cu superba Harriet; în timp ce sora mai mică a lui Harriet, Carla (Denise Richards) și cu Tony se îndrăgostesc unul de altul la prima vedere. Natalie este văzută cum sare în brațele lui David de față cu presa, indicând faptul că relația lor este acum publică. Aceste scene se împart în zeci de imagini live cu sosiri reale la aeroportul Heathrow, îmbrățișări emoționante care împart ecranul și formează în cele din urmă o inimă ca în piesa God Only Knows interpretată de Beach Boys.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Advent 25

 

Caracatita

 

Si noi si noi!!!

Tren de plăcere

 

de Ion Luca Caragiale

S-a hotărât, care va să zică…

Madam’ Georgescu – Mița Georgeasca – cu d. Georgescu – Mihalache – pleacă la Sinaia cu trenul de plăcere. Însă, de mult madam’ Georgescu a promis „puiului“ să-l ducă odată și pe el la Sinaia; prin urmare, trebuie să-l ia și pe puiul; dar puiul nu merge nicăieri fără „gramamà“; prin urmare, și pe gramamà trebuie s-o ia. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, în etate de cinci anișori împliniți, unicul fruct până astăzi al amorului părinților săi; iar gramamà este cocoana Anica, mamița mamițichii puiului.

Trenul de plăcere pleacă din Gara de Nord sâmbătă după-amiazi, la orele trei fără cinci. Sâmbătă, așadar, de la amiazi, amândouă aceste doamne încep să se pregătească de plecare. Madam’ Georgescu este pe deplin stabilită asupra toaletei sale: bluza vert-mousse, jupa fraise écrasée și pălăria asortată; umbre­luța a roșie, mănușile albe și demibotinele de lac cu cataramă; ciorapii de mătase vărgați, în lungul piciorului, o bandă galbenă și una neagră, despărțite cu câte un fir staco­jiu. Cocoana Anica se-mbracă în negru, așa se-mbracă dumneei de când a pierdut pe răposatul Nicula; coloare deschisă n-a mai purtat, decât acuma, de curând, barej conabiu la cap. Cât despre puiul, nici nu mai încape discuție – el va purta la Sinaia uniforma de ofițer de vânători ca prințul Carol. Până să potrivească mamița pe madam’ Georgescu, până să-mbrace pe puiul și să-i puie sabia, iată că s-a făcut ceasul două fără douăzeci. La ceasurile două fără un sfert, iată că sosește și d. Georgescu cu un muscal cu cauciuc. Cum intră și dă cu ochii de gramamà, strigă:

– Cocoană! încă n-ai plecat? să știi c-ai pierdut trenul? Până s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta; până să-l apuci, că poate n-ai noroc să-ți treacă tocmai atunci; până să ajungi la gară, – s-a isprăvit! n-are să te-aștepte trenul pe dumneata…

Apoi, văzând pe gramamà că tăndălește căutând niște chei:

– N-auzi, cocoană, că scapi trenul?

Cocoana Anica pornește, și madam’ Georgescu după ea:

– Mamițo, știi unde am vorbit să ne-ntâlnim: în salon de clasa-ntâi… Ai auzit?

Gramamà a plecat să caute tramvaiul. D. Georgescu cu familia și cu un coșuleț elegant de provizii – salam, opt ouă răscoapte, un pui fript, două jimble, sare, piper, în sfârșit tot ce trebuiește – se urcă în birjă și:

– La gară, gaspadin!

De douăzeci și cinci minute, familia Georgescu stă în salon de clasa-ntâi, și gramamà nu mai sosește. Ceasornicul arată două și jumătate… Madam’ Georgescu începe să devie impacientă. Trei fără douăzeci și cinci… Mai sunt douăzeci de minute; la casă se dau bilete, și cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu începe a bănui că n-are să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă, și pornește din salonul de așteptare să meargă la ghișet. Dar în ușă-ntâlnește piept în piept pe gramamà, care nu mai poate de gâfâială.

– Uf! nu mai poci! zice cocoana Anica.

Dar d. Georgescu îi numără parale potrivite pentru un bilet de dus și-ntors clasa III, și-i arată ghișetul respectiv.

Peste câteva minute, trenul zboară-nspre Carpați.

– Biletele, vă rog, domnilor, zice politicos conductorul, intrând în primul vagon de clasa-ntâia.

D. Georgescu arată două bilete.

– … Mititelul… al dv. ? întreabă conductorul arătând pe ofițerașul de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea.

– Da ! dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveți dumneata pe noi regula, zice madam’ Georgescu.

Conductorul salută politicos și trece mai departe.

– I-ai spus mamiții (întreabă discret madam’ Georgescu pe consoartele dumneaei) să bage de seamă să nu-i fure cineva coșul?

D. Georgescu dă din cap și se mulțumește să zică numa:

– Hâhî !

Mai discret încă, întreabă d. Georgescu pe consoarta d-sale:

– I-ai dat ceva parale?

Madam’ Georgescu răspunde consoartelui tot așa de laco­nic cum i-a răspuns și dânsul.

– Cât ?

Madam’ Georgescu arată mâna cu cele cinci degete răsfi­rate: cinci – adică, o băncuță.

Treizeci de bani, tramvaiul de la Zece Mese până la gară: care va să zică gramamà are încă douăzeci de bani pentru ca să cumpere două legături de vișine la Comarnic. Și-n adevăr, le și cumpără, și le și mănâncă pe jumătate până la Valea Largă, cu sâmburi cu tot. Trenul sosește la Sinaia regulat. Lume – destulă. Dar cu toată-mbulzeala, cine știe să-și facă un plan bine hotărât nu se rătăcește niciodată. Familia Georgescu știe perfect ce are să facă pas cu pas și minută cu minută. Astfel, madam’ Georgescu, cu d. Georgescu și cu puiul se urcă-n birjă și merg drept la parc, unde muzica militară cântă cadrilul Les petits cochons, să se asigure de o odaie cu două paturi la Regal; iar gramamà cu coșul merge la Mazăre, să se asigure de o odaie cu un pat: e atât de aproape Mazăre de gară, că nu face pentru ca să mai dai parale la birjă. D. Georgescu însă dă unui băiat un ban, să ducă după gramamà coșul.

S-a întunecat… Lămpile electrice încep a sclipi. Puiului i-e foame. D. Georgescu lasă pe madam’ Georgescu pe o bancă în aleea principală, unde e toiul promenadei de lume bună, și pleacă cu puiul la gramamà. Fatalitate! La otel Mazăre, i se spune că n-a fost odaie goală și că a trimes-o pe jupâneasa la otel Manolescu, devale. D. Georgescu coboară cu bravul ofițe­raș de vânători, care este foarte obosit și flămând. La Manolescu, iar fatalitate! n-a fost odaie goală, și a trimis-o pe jupâneasa la otel Voinea, în

Izvor. D. Georgescu suie cu bravul ofițeraș, după ce i-a cumpărat o franzelă și i-a dat să bea apă. Trecând spre Izvor, se abate prin parc să spuie lui madam’ Georgescu, nu cumva să-și piarză răbdarea așteptându-l… Fatali­tate! Madam’ Georgescu lipsește de pe bancă. D. Georgescu lasă un moment pe puiul, care nu mai poate umbla, să se odihnească pe bancă, face câțiva pași în sus, apoi în jos, să găsească pe madam’ Georgescu. Madam’ Georgescu, nicăieri! Se-ntoarce să ia pe puiul, să-l ducă la Voinea și să se-ntoarcă apoi în parc, unde trebuie până-n fine să găsească pe madam’ Georgescu. Fatalitate! Puiul lipsește.

– Pardon, zice d. Georgescu către un domn care stă pe bancă, n-ați văzut un copilaș frumușel, îmbrăcat în uniformă ca prințul Carol?

– Ba da… Acu a plecat cu o damă…

– Cu o damă înaltă, cu bluză verzuie și cu jupă…

– N-am băgat de seamă; dar am auzit că dama-i zicea „puiule” și băiatul „mamițico”.

– Pardon, încotro a pornit?

– Încoace, răspunde domnul, arătând înspre Mazăre. Dama zicea că-l duce pe puiul la gramamà.

D. Georgescu pornește înapoi la Mazăre… Acolo i se spune – fatalitate! – că madam’ Georgescu a fost acum cu puiul și, negăsind pe gramamà, a plecat devale la Manolescu. Degrab’ la Manolescu…

– A fost o damă cu băiețelul cu care ați fost dv. și i-am spus tot cum v-am spus dv., că n-am avut odaie, și am mânat-o la Voinea.

D. Georgescu suie și pornește cu pas regulat către Izvor. Ajunge foarte obosit și asudat la Voinea… Fatalitate! La Voinea nu se află nici madam’ Georgescu, nici puiul, nici gramamà, nici coșul.

– Ce-i de făcut?

Cu toată inteligența lui, d. Georgescu stă câteva momente pe loc fără să poată răspunde la această-ntrebare… Va trebui să răspunză însă…

– Ce?

Pentru cine nu e deprins să se cațere pe munți, putând trece ca o capră din valea Prahovei în a Ialomiței, Sinaia nu se poate compara mai nimerit decât cu un stomac: o încăpere mai mult sau mai puțin largă, având două deschizături destul de strâmte. Te-a înghițit odată Sinaia, nu mai poți ieși decât ori pe sus, spre miazănoapte, către Predeal, ori pe jos, spre miazăzi, spre Comarnic. Prin urmare, își face d. Georgescu următoarea judițioasă socoteală:

„Trebuie să fie în Sinaia, că n-au avut pe unde zbura”.

N-apucă bine să isprăvească această gândire, și cineva, venindu-i drept în față, sub lumina unei lămpi electrice, îi zice:

– Să-mi scrii, nene Georgescule!

– Adio, Mitică…

– Te așteaptă-n parc madam’ Georgescu cu familia Vasilescu și cu locotenent Mișu…

– În parc?… Să-mi scrii, Mitică!

– Adio și n-am cuvinte, nene Mialache!

D. Georgescu îndoiește pasul… intră în parc; caută peste tot… Madam’ Georgescu – fatalitate! – nicăieri. Obosit, omul șade pe o bancă, să răsufle, și, pentru prima oară, după o alergătură de cinci ceasuri, înjură în gând… Pe cine?… Pe coana Anica… Dumneei a făcut toată încurcătura, dumneei face toate încurcăturile… Dar… nu strică dumneei; el strică; nu trebuia s-o ia; trebuia s-o lase la București… Șezând astfel pe bancă-n parc, în prada unor gândiri destul de nefavorabile cocoanei Anichii, d. Georgescu nu ia seama că muzica a plecat și că lumea încet-încet s-a strecurat, mergând fiecare cătră culcușul său. A! e grozav să ai ființe iubite, rătăcite departe de tine, și să nu știi la un moment dat în ce loc se află, ce fac, ce li se-ntâmplă, ce vorbesc, ce simt, ce gândesc despre tine… le e dor de tine, cum ți-este ție de ele ? etc. etc.

„Unde dracul s-a băgatără ?” zice d. Georgescu…

Și iar o înjurătură – de astă dată la adresa tutulor celor trei ființe iubite pe cari le caută fără să le găsească. Dar iată că un glas simpatic îl trezește pe d. Georgescu din urâtele-i gânduri.

– Bravos! d-le Mialache! bravos!

Este cocoana Anica, mamița lui madam’ Georgescu.

– Cocoană! strigă ginerele, sărind drept în picioare… Unde umblați, cocoană?

– Bravos! tot dumneatale-ntrebi…

– Firește că eu, daca nu știu… De cinci ceasuri de când umblu după dv.

– După noi !… Ce spui, frate?… Dar la Oppler nu puteai să vii?… A nemerit orbul Brăila… și d-ta…

– La Oppler te-am trimes eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene… La Oppler? Dracul era să știe că dv. sunteți la Oppler… Eu v-am căutat la Mazăre, la Manolescu, la Voinea, în parc…

– La Voinea?… Nu mi-a zis Mița că ne-a găsit loc la Vasileasca?…

– Când ți-a zis Mița că ți-a găsit loc la Vasileasca?

– Când ne-am întâlnitără pe bulivar…

– Când v-ați întâlnitără pe bulivar ?

– Când mergeam la Voinea… ne-am întâlnitără, că nu l-am găsit…

– Pe cine ?

– Pe Voinea. Fincă ne-am întâlnitără cu Măndica.

– Care Măndica? zbiară d. Georgescu.

– Vasileasca, omule! și cu Mița…

– Ei! și unde e acuma Mița?

– Nu ți-am spus?

– Când mi-ai spus?

– Mialache! ești nebun? Nu ți-am spus că te așteaptă la Oppler cu Vasileasca și cu fratele Vasileaschii, locotenent Mișu de la itidență?

– Dar puiul?

– L-am culcat.

– Unde?

– Nu ți-am spus?

– Cucoană! ești nebună? când mi-ai spus?

– Nu ți-am spus că am tras la Măndica.

– Ei?!

– Nu zbiera așa!… Ei! ne-a dat un pat pentru puiul în odaie la copiii ei, și Miții i-a dat odaia lui Mișu, și el doarme pe canapea în antreluță…

Din vorbă-n vorbă, au ajuns la Oppler. La Oppler, fatali­tate! Toate luminile stinse.

– S-a dusără la Vasileasca acasă.

D. Georgescu și coana Anica suie încet pe drumul prăpăstios către strada Furnica. E o noapte caldă, cu lună plină… Cu cât suie, cu atât se desfășură la picioarele drumeților panorama mirifică a Sinaiei, cu simetricele ei constelații de lampioane electrice. Vederea aceasta o încântă pe coana Anica… D. Georgescu e mai puțin simțitor față cu măreața priveliște și înjură bombănind. Au ajuns în sfârșit la Villa Măndica. Puiul doarme cu copiii Vasileaschii; dar, fatalitate! madam’ Georgescu lipsește. A plecat.

– Unde?

– A plecatără acușica toți, zice servitoarea somnoroasă, la Sfânta Ana.

– Și d. Mișu locotenentul? întreabă coana Anica.

– Și dumnealui, răspunde slujnica.

– Du-te și dumneatale repede, Mialache! zice cocoana.

Dar d. Mialache izbucnește:

– Ce? cocoană! ce? sunt nebun? dumneatale mă socotești cal de poște?

– Nu striga, că scoli copiii!

– De cinci ceasuri de când alerg după dv. ca un turbat, nu e destul? Nu mai mă duc.

– Du-te, Mialache mamă! zice foarte rugătoare cocoana; o să-i faci mare plăcere Miții și la toți.

– Nu mai poci…

– O să te căiești, Mialache!

– De ce să mă căiesc?… Nu mă duc! n-o găsesc nici acolo… Mai bine, adu coșul.

Când zice d. Georgescu acestea, orologiul de la castelul Peleș se aude-n depărtare bătând noaptea jumătate. Cocoana scoate coșul de subt canapea, slujnica aduce o sticlă cu vin, și d. Mialache se pune să supeze cu coana Anica. La supeu, d. Mialache povestește cu de-amănuntul toate peripețiile prin cari a trecut; iar cocoana Anica, cum s-a-ntâlnitără cu madam’ Vasilescu și cu toată compania și cu locotenent Mișu, care e mucalit al dracului „și cântă teribel!”. Apoi, după supeu, s-a culcat d. Georgescu în odaia locotenentului, rezervată pentru el și madam’ Georgescu; iar gramamà, în odaia copiilor, cu puiul.

Dormeau încă profund când, pe la cinci și jumătate dimineața, un zgomot strașnic, clopoței de trăsură, lăutari și chiote, i-a smuls din brațele lui Morfeu. Se-ntorcea compania de la Urlătoare, cu lăutari: madam’ Vasilescu, madam’ Costan­dinescu, nepoțica ei, domnișoara Popescu, și d. Vasilescu și madam’ Georgescu și locotenent Mișu… Fusese o partidă de plăcere improvizată, o fantazie a locotenentului.

– Vezi, cocoană? zice d. Mialache lui gramamà. Vezi? dacă mă luam după vorba d-tale și mă duceam și la Sfânta Ana!…

Ah! a fost o plăcere ce va rămânea neuitată… Pe lună, cu trăsurile la pas, și dasupra armoniei apelor de munte și șoaptelor pădurii, lăutarii acompaniind încetinel și d. Mișu cântând menuetul, pe care-l cântă regulat muzica în parc și care-i place atâta lui madam’ Georgescu!… De aceea, cu sufletul încărcat de fermecătoare amintiri, seara, la București, când își face toaleta de culcare, madam’ Georgescu zice oftând:

– Ah! mamițo! menuetul lui Pederaski…, mă-nnebunesc