Din noul Magazin

 

Proverb nou romanesc

 

A disparea ca tezaurul nostru in ceata.

Cand e imprumutat de nevotati dar ramasi (mentinuti) la botoane ca asa le trabe la hoti!

Manastiri moldave

 

Casablanca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Casablanca este un film american de dragoste din 1942, regizat de Michael Curtiz și avându-i ca protagoniști pe Humphrey Bogart, Ingrid Bergman și Paul Henreid, iar în alte roluri pe Claude Rains, Conrad Veidt, Sydney Greenstreet, Peter Lorre și Dooley Wilson. Scenariul filmului a adaptat piesa Everybody Comes to Rick's de Murray Burnett și Joan Alison.

Având acțiunea petrecută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul se concentrează asupra unui om împărțit între, după cuvintele unui personaj, dragoste și virtute. El trebuie să aleagă între dragostea sa pentru o femeie și ajutarea ei și a soțului ei, lider al Rezistenței cehe, să scape din orașul Casablanca, care făcea parte din Marocul controlat de Regimul de la Vichy, pentru a-și continua lupta împotriva naziștilor.

„Casablanca” este considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX. Deși era un film din „lista A”, cu actori consacrați și scenariști de primă mână (Julius J. Epstein, Philip G. Epstein și Howard Koch), nimeni nu se aștepta ca filmul să aibă un succes extraordinar; era considerat doar unul dintre sutele de filme produse la Hollywood în fiecare an. Totuși, filmul a avut parte de un succes important, chiar dacă nu extraordinar, încă de la premiera sa, fiind lansat în grabă pentru a beneficia de avantajul publicității invaziei aliate în nordul Africii, care avusese cu câteva săptămâni mai devreme. În ciuda faptului că Bogart a interpretat primul său rol romantic, Casablanca a câștigat trei premii Oscar, inclusiv Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Personajele sale, dialogul și muzica au devenit reprezentative, iar filmul a crescut în popularitate până la punctul în care este inclus acum în mod constant în pozițiile superioare ale listelor celor mai bune filme din toate timpurile.

Rick Blaine (Humphrey Bogart) este un expatriat american, amar și cinic, care locuiește în Casablanca la începutul lunii decembrie a anului 1941. Clubul său de noapte, unde se organizau jocuri de noroc, "Rick's Café Américain", atrăgea o mare varietate de clienți, precum reprezentanți ai stăpânirii franceze, ofițeri naziști sau italieni, refugiați care căutau să ajungă în SUA sau hoți. Deși Rick pretinde mereu că este neutru în toate aspectele, se dovedește mai târziu că el a livrat arme Etiopiei pentru a combate invazia invazia italiană din 1935 și a luptat de partea republicanilor în Războiul civil spaniol (1936-1939), împotriva fasciștilor lui Francisco Franco.

Ugarte (Peter Lorre), un criminal, ajunge la clubul lui Rick cu „scrisorile de tranzit” obținute prin omorârea a doi curieri germani. Acele documente îi permiteau deținătorului să călătorească liber prin regiunile din Europa controlate de germani, inclusiv în Lisabona neutră, și de acolo în Statele Unite ale Americii. Scrisorile sunt de neprețuit pentru refugiații ajunși în Casablanca. Ugarte intenționează să facă o avere, vânzându-le celui mai mare licitator, care era așteptat să vină la clubul lui Rick în acea noapte. Cu toate acestea, înainte ca schimbul să aibă loc, Ugarte este arestat de poliția locală, comandată de căpitanul Louis Renault (Claude Rains), un ofițer corupt al Regimului de la Vichy, care îi ajuta pe naziști. Renault și naziștii nu știu însă că Ugarte lăsase scrisorile, spre păstrare, lui Rick, deoarece: „cumva, doar fiindcă mă disprețuiești, ești singurul în care pot avea încredere”. Ugarte moare pe când se afla în custodia poliției fără să dezvăluie faptul că a încredințat scrisorile lui Rick.

În acel punct, motivul amărăciunii lui Rick reapare în viața sa. Fosta sa iubită, norvegiana Ilsa Lund (Ingrid Bergman), sosește la localul lui Rick. Văzându-l pe prietenul și pianistul lui Rick, Sam (Dooley Wilson), Ilsa îi cere să cânte "As Time Goes By". Când Rick este nervos, furios că Sam nu i-a ascultat ordinul de a nu mai cânta acel cântec, el este șocat să o vadă pe Ilsa. Ea este însoțită de soțul ei, Victor Laszlo (Paul Henreid), un lider renumit al Rezistenței Cehe, care încerca să scape de urmărirea naziștilor, și doreau să cumpere scrisorile. Cuplul avea nevoie de scrisori, pentru a putea ajunge în America, unde Laszlo își putea continua activitatea. Maiorul german Strasser (Conrad Veidt) sosește în Casablanca pentru a se asigura că Laszlo nu reușește. După terminarea programului, Ilsa se întoarce pentru a încerca să îi explice de ce a dispărut fără nicio explicație, dar Rick este beat și nu vrea să asculte.

A doua zi, Laszlo se întâlnește cu Signor Ferrari (Sydney Greenstreet), o figură majoră a lumii interlope și prietenosul rival în afaceri al lui Rick, pentru a-i cere o ofertă. Ferrari își exprimă bănuiala că Rick are scrisorile. Într-o întâlnire privată, Rick refuză să le vândă la orice preț, spunându-i lui Laszlo să o întrebe pe soția sale despre motivul refuzului său. Ei sunt întrerupți atunci când un grup de ofițeri naziști, conduși de maiorul Strasser (Conrad Veidt), începe să cânte „Die Wacht am Rhein”, un cântec patriotic german. Furios, Laszlo cere atunci orchestrei să cânte "La Marseillaise". Atunci când liderul formației se uită la Rick pentru a primi îndrumări, acesta dă din cap afirmativ. Laszlo începe să cânte, la început singur, apoi mulțimea i se alătură într-un acces de fervoare patriotică, cântecul germanilor nemaiputând să se audă. Drept răzbunare, Strasser îi dă dispoziție lui Renault să închidă clubul.

În acea noapte, Ilsa se întâlnește cu Rick, în clubul gol de oameni. Când acesta refuză să îi dea documentele, ea îl amenință cu un pistol, dar nu este capabilă să tragă pentru că încă îl iubește. Ea îi explică faptul că atunci când ei s-au întâlnit pentru prima oară și s-au îndrăgostit la Paris, ea credeea că soțul ei fusese ucis într-o încercare de evadare din lagărul de concentrare. Ulterior, în timp ce se pregătea să fugă cu Rick în fața iminentei ocupări a Parisului de către armata germană, ea a aflat că Laszlo era în viață și se ascundea. Ea l-a părăsit pe Rick fără să-i spună acestuia de soțul ei bolnav.

După acele dezvăluiri, foștii iubiți se împacă. Rick este de acord să-l ajute pe liderul Rezistenței să plece la Lisabona, lăsând-o să creadă că ea va rămâne cu el atunci când Laszlo va pleca. Atunci când Laszlo apare pe neașteptate, scăpând de o razie a poliției de la o reuniune a Rezistenței, Rick îl trimite pe chelnerul Carl (S. K. Sakall) să o conducă acasă pe Ilsa.

Laszlo arată că este conștient de dragostea lui Rick pentru Ilsa și încearcă să-l convingă să folosească scrisorile pentru a o pune pe aceasta la adăpost. Cu toate acestea, Laszlo este arestat pentru o acuzație minoră. Rick îl convinge pe Renault să îl elibereze, promițând înscenarea unei infracțiuni mult mai grave: posesia scrisorilor de tranzit. Pentru a înlătura suspiciunile lui Renault, Rick îi explică faptul că el și Ilsa vor pleca spre America.

Când Renault încearcă să-l aresteze pe Laszlo după cum era stabilit, Rick îl forțează să-l lase să scape, amenințându-l pe căpitan cu pistolul. În ultimul moment, Rick o convinge pe Ilsa să urce în avionul spre Lisabona, împreună cu soțul ei, spunându-i că ea ar regreta dacă va rămâne cu el: „Poate nu azi. Poate nu mâine, dar în curând și pentru restul vieții tale”.

Maiorul Strasser, chemat de Renault, ajunge la aeroport singur. Rick îl împușcă pe Strasser, atunci când acesta încearcă să îi oprească pe cei doi să plece din Casablanca. Când poliția ajunge acolo, Renault îi salvează viața lui Rick, spunându-le să „strângă suspecții obișnuiți”. Apoi îi recomandă lui Rick să plece împreună din Casablanca către Brazzaville (în Franța Liberă), iar ei dispar în ceață, Rick rostind cu acest prilej una dintre replicile de final cele mai faimoase din istoria filmului: „Louis, cred că ăsta este începutul unei prietenii frumoase”.

Casablanca se află în fruntea a două versiuni ale listei 100 de ani...100 de filme realizată de Institutul American de Film. În 1998, a fost pe locul al doilea, după Cetățeanul Kane, iar în 2007, pe locul trei, după Cetățeanul Kane și Nașul. În lista celor mai pasionate 100 de filme, Casablanca este pe primul loc.

 

 

Nicolae Iorga in Magazin

 

Libertatea cu punci

 17 ianuarie 2025

Pisica pe acoperișul fierbinte

 

Pisica pe acoperișul fierbinte (titlul original în engleză Cat on a Hot Tin Roof) este un film dramatic american din 1958 regizat de Richard Brooks. Acesta se bazează pe piesa de teatru publicată sub același nume de Tennessee Williams în 1955 și câștigătoare a premiului Pulitzer. A fost adaptată de Richard Brooks și James Poe⁠. Îi are în rolurile principale pe Elizabeth Taylor, Paul Newman, Burl Ives, Judith Anderson, Jack Carson și Madeleine Sherwood⁠.

Bine primit atât de critici, cât și de public, Pisica pe acoperișul fierbinte a fost cel mai de succes film lansat de MGM în 1958 și a devenit al treilea film din acel an după încasări.

În jurul orei 3:00 dimineața, alcoolicul Brick Pollitt (Paul Newman) este copleșit de amintiri din perioada liceului când visa să ajungă un mare atlet. Încearcă să alerge pe o pistă cu obstacole⁠, însă acesta se prăbușește și își fracturează glezna. A doua zi, Brick și soția sa, Maggie „pisica” (Elizabeth Taylor), vizitează moșia familiei în estul statului Mississippi unde Harvey Pollitt (Burl Ives) - alintat de familie Big Daddy - urmează să sărbătorească împlinirea vârstei de 65 de ani.

Deprimat, Brick și-a petrecut ultimii ani din viață consumând alcool și ignorând sentimentele soției sale, iar aceasta aduce constant în discuție moștenirea averii lui Harvey. Din cauza acestor conflicte, căsătoria a devenit una furtunoasă. De asemenea, există speculații cu privire la motivul pentru care Maggie nu are încă un copil în timp ce Gooper (Jack Carson), fratele lui Brick, și soția sa Mae (Madeleine Sherwood⁠ au cinci.

Harvey și Ida (Judith Anderson) - alintată Big Mama - sosesc de la spital cu avionul lor privat și sunt întâmpinați de Gooper și familia sa, respectiv de Maggie. Iritat de spectacolul pus la cale de nepoții săi, Big Daddy îi ignoră și pleacă spre casă împreună cu Maggie. Aceștia vin cu vești bune: patriarhul familiei nu este pe moarte. Cu toate acestea, medicul se întâlnește în privat mai întâi cu Gooper, iar apoi cu Brick și le spune celor doi că totul este o decepție. Acesta suferă de un cancer inoperabil și mai are de trăit cel mult un an, însă nu i s-a adus la cunoștință diagnosticul. Mai târziu, Brick îi dezvăluie aceste informații lui Maggie care este puternic afectată. Aceasta îi cere lui Brick să vorbească cu tatăl său, însă acesta refuză cu încăpățânare.

Spre sfârșitul petrecerii, Big Daddy se întâlnește cu Brick în camera sa și îi spune că este exasperat de comportamentul său, dorind să știe de ce este atât de încăpățânat. La un moment dat, Maggie li se alătură și dezvăluie că totul a pornit acum câțiva ani în noaptea în care Skipper, cel mai bun prieten al său și coleg de echipă, s-a sinucis. Aceasta era geloasă pe Skipper deoarece petrecea mai mult timp cu Brick și susține că fără ajutorul său, Skip era pur și simplu pierdut. Ea a decis să le distrugă relația „prin orice mijloace necesare”, intenționând să-l seducă pe Skipper în încercarea de a obține informații care să pună la îndoială loialitatea sa față de soțul ei. Deși Brick o învinovățise pe Maggie de moartea lui Skipper, el însuși se simte responsabil deoarece nu a reușit să-l ajute când a fost contactat în repetate rânduri de acesta.

După o ceartă, Brick dezvăluie că Big Daddy va muri de cancer și că aceasta este ultima sa zi de naștere. Șocat, Harvey se retrage la subsol. Între timp, Gooper - care este avocat - și soția sa discută cu Ida despre afacerea cu bumbac a familiei și testamentul lui Big Daddy. Brick coboară la subsol, un labirint de antichități și alte bunuri, unde cei doi încep să se certe și într-un final ajung oarecum la o înțelegere.

Familia începe să simtă presiunea certurilor, moment în care Maggie spune că dorește să-i ofere lui Harvey cadoul de ziua sa: îl anunță că este însărcinată. Când Mae, geloasă, o acuză că minte, Big Daddy și Brick intervin de partea sa, cu toate că Brick știe că afirmația sa este falsă. În scena finală, cuplul se întâlnește în camera lui Brick unde se sărută.

Sursa Wikipedia