Pizza
este un fel de mâncare cu originea în Napoli, Italia. Este o pâine plată, de
obicei rotundă, acoperită cu sos de roșii și brânză, plus alte topping-uri
opționale, preparată la cuptor.
Pissa
este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă "pâine
plată". Începând cu secolul XIV a căpătat sensul de "pâine plată
acoperită cu brânză" în limba italiană. Un om care se pricepe la
prepararea pizzei se numește "pizzaiolo", iar un restaurant care
servește pizza se numește "pizzerie" (it. pizzeria). De la multe
pizzerii se poate comanda și la domiciliu, prin telefon sau internet. Pizza se
găsește, de asemenea, în supermarket-uri, sub formă congelată.
Contrar
credinței generale, pizza nu este cert originară din Italia. De fapt nu se știe
cine a “inventat” această mancare delicioasă. Deși cultura meditareană are
variante incipiente înrădăcinate în dieta lor, variante similare au fost
descoperite și în Egipt, Babilon și Imperiul Persan. Se știe că în Grecia
Antică mâncau o pâine rotundă și plată, deasupra căreia puneau diferite
condimente și ingrediente. Adițional, în cenușa rezultată în urma eruperii
catastrofale a vulcanului Vezuviu din anul 74, au descoperit dovezi care ar
indica faptul că o pâine rotundă din făină ar fi fost consumată la scară mare
în acea perioada în Pompei și Neapolis (Neapolis fiind o colonie greacă care
ulterior a devenit orașul Napoli). Însă, adevărul este că pizza putea fi
inventată de oricine care a descoperit secretul combinării făinei cu apă și
încălzirea acestui aluat pe o piatră fierbinte.
Termenul
de „pizza” a fost menționat pentru prima oară într-un text latin datat din 997,
descoperit într-un orăsel italian din sud, lângă Napoli. Conform acestuia, un
lucrător de fermă trebuia să îi dea episcopului orașului 'duodecim pizze'
(douăzeci de pizze) cu ocazia Crăciunului și Paștelui. Termenul propriu-zis
poate proveni dintr-o multitudine de cuvinte:
din
cuvântul grec „pikte” (însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit
„picta” și ulterior „pitta”;
din
termenul în latină „pinsa” (însemnând „a bate”), putându-se referi la procesul
de aplatizare a aluatului);
din
cuvântul în latină „picea”, care poate să se refere la faptul că aceasta se
înnegrește în cuptor; sau
din
termenul italian „pizzicare” (însemnând „a trage”), referindu-se la faptul că
pizza este trasă afară din cuptor.
În
Italia, orașul care este strâns legat de pizza este Napoli. Aici acest fel de
mâncare a devenit foarte popular în rândul săracilor, în special fiindcă era
foarte ieftin de preparat, gustos și sățios. Adițional, probabil datorită
faptului că pizza era așa de îndrăgită de locuitorii mai săraci, marginea
pizzei este mai groasă decât centrul acesteia. Astfel, oamenii săraci, chiar
dacă aveau mâinile murdare puteau să țină o felie de pizza în mâini și s-o
mănânce, fără să murdărească partea pe care o consumau. Desigur, la sfârșit
marginea pizzei era aruncată.
Însă
această perioadă a reprezentat doar începutul pizzei, fel de mâncare care
astăzi se găsește oriunde în lume, fiind una dintre cele mai populare feluri de
mâncare.
Istoria
pizzei moderne a început o dată cu aducerea roșiilor în Europa din America, în
secolul XVI. La început însă s-au bănuit a fi otrăvitoare, ca alte plante din
familia Solanaceae. În secolul XVIII săracii din Napoli obișnuiau să pună sos
de roșii peste pâinea lor plată. Așa s-a născut pizza pe care o cunoaștem
astăzi. Cu timpul a câștigat popularitate și turiștii veneau special în zonele
sărace din Napoli pentru a gusta diversele rețete de pizza, preparate de
pizzaioli.
Inițial
acest fel de mâncare a fost comercializat la chioșcurile în aer liber. Sub
forma unui astfel de chioșc a fost înființată în 1738 și prima pizzerie,
"Antica Pizzeria Port’Alba", care s-a deschis în jurul anului 1830 la
Napoli sub forma pe care o au astăzi pizzeriile, cu mese și scaune, și este
deschisă și astăzi. Alexandre Dumas ne povestește că în anii aceștia pizza era
mâncarea de bază în Napoli și că avea ingrediente variate, cum ar fi brânză,
roșii, ulei și anșoa. Tot în această perioadă se crede ca pizzaioli au început
coacerea pizzei în cuptorul de cărămizi. Altă pizzerie faimoasă este "Da
Michele" (deschisă în 1870), unde mulți consideră că ar fi singurele Pizza
Marinara și Pizza Margherita. Marinara este prima rețetă de pizza. Margherita a
fost prima pe care s-a pus brânză. Este atribuită lui Raffaele Esposito, care
lucra la pizzeria "Pietro... e basta così" ("Pietro... și
ajunge") (deschisă în 1880), care mai există și astăzi, sub are mai există
și astăzi, sub numele de "Pizzeria Brandi". Legenda spune că în 1889
regele Umberto I al Italiei si soția lui, regina Margherita, au pornit într-un
tur al țării. De-a lungul călătoriilor, regina a devenit intrigată de pâinea
plată cu ingrediente deasupra, pe care o savurau italienii de rând. Astfel,
și-a rugat gărzile să-i aducă și ei o felie. Cum i-a plăcut foarte mult această
mâncare, regina i-a ordonat lui Raffeale Esposito să-i pregătească mai multe
sortimente de pizza, neinteresând-o că oamenii din curtea regală nu au văzut cu
ochi buni faptul ca regina mănâncă același lucru cu oamenii de rând. Astfel,
brutarul Esposito i-a pregătit reginei trei feluri de pizza: una cu slănină,
brânză și busuioc; a doua cu usturoi, ulei și roșii; și al treilea cu roșii,
mozarella și busuioc (culorile căreia reprezentau chiar steagul italian – roșu,
alb și verde). Acest ultim sortiment a fost preferatul reginei, iar brutarul
Esposito a numit acest fel de pizza după ea: Pizza Margherita.
În
zilele noastre, Asociația Pizzei Napolitane Veridice are reguli foarte stricte
în ceea ce privește pregătirea unei pizza autentic napolitane. Astfel, pizza
trebuie coaptă într-un cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat și
aplatizat manual, fără folosirea unor instrumente (din aceasta cauză pizzaioli
pregătesc pizza rulând-o cu degetele în aer). În plus, diametrul pizzei nu trebuie
să depășească 35 de centimetri, respectiv aluatul nu poate fi mai gros de 1/3
cm în mijloc[.
Topping-urile
folosite cel mai des sunt:
sos
- tradițional sos de tomate, astăzi se folosesc și pesto sicilian sau alte
sosuri
brânză
- tradițional mozzarella, astăzi se folosesc și cașcaval, provolone sau alte
tipuri de brânză
ierburi
și condimente - oregano, busuioc, usturoi
carne
- șuncă, salam (în special pepperoni), cârnați, pui, ton, creveți
legume
- măsline, ardei grași, porumb, ceapă, roșii
ciuperci
Cele
mai autentice pizze se fac cu ingrediente locale, cum ar fi:
Roșiile
de San Marzano, care cresc pe câmpiile din jurul vulcanului Vezuviu
Mozzarella
di Bufala Campana, făcută din laptele bivolițelor de apă crescute în regiunile
Campania și Lazio
Feluri
de pizza
Pizza
din Napoli (Pizza Napoletana):
Pizza
Marinara (cu roșii, usturoi, oregano și ulei)
Pizza
Margherita (cu roșii, mozzarella feliată, busuioc și ulei)
Pizza
Margherita Extra (Pizza Margherita cu Mozzarella di Bufala Campana)
Pizza
din Lazio:
Pizza
Rustica
Pizza
a Taglio
Pizza
Romana (cu roșii, mozzarella, anșoa, oregano și ulei)
Pizza
Viennese (cu roșii, mozzarella, cârnați nemțești, oregano și ulei)
Pizza
cu șuncă și ciuperci (cu roșii, mozzarella, șuncă și ciuperci)
Pizza
Prosciuto [2] (cu prosciuto, mozzarella și ulei)
Pizza
Prosciuto e Funghi (cu prosciuto, ciuperci, mozzarella și ulei)
Pizza
Capricciosa (cu roșii, mozzarella, ciuperci, anghinare, șuncă, măsline și ulei)
Pizza
Quattro Stagioni - "Patru Anotimpuri" (aceleași ingrediente ca la
Capricciosa, dar neamestecate)
Pizza
Quattro Formaggi - "Patru brânzeturi" (cu patru feluri de brânză:
mozzarella și trei dintre
următoarele
patru: stracchino, fontina, gorgonzola și ricotta)
Pizza
Frutti di Mare (cu roșii, mozzarella, fructe de mare, usturoi, după gust și cu
ciuperci, Anghinare)
Pizza
Siciliana
Pizza
Bianca - fără sos de roșii
Pizza
Hawaiiană - cu șuncă și ananas
Calzone
sau Ripieno este o pizza în formă de semilună umplută cu ricotta, salami și
mozzarella
sunt,
de asemenea, multe feluri de pizza create în Statele Unite ale Americii
Surse
De la Wikipedia, enciclopedia liberă;
Imagini PAG
