Pitagora
s-a născut prin anul 580 î.Hr. în insula Samos. Încă de tânăr a călătorit mult,
vizitând Orientul Apropiat până în India. Când s-a întors în Samos, a dat peste
Polycrates care a fost tiran al Samosului în perioada 538-522 î.Hr. Pitagora,
el însuși un mic dictator, s-a mutat la Crotona, azi Crotone în Italia, unde a
întemeiat cel mai ”totalitar” colegiu posibil.
Puteau
intra în el și bărbații și femeile, dar trebuiau să depună înainte un jurământ
de castitate și să se oblige la un regim alimentar care excludea vinul, carnea,
ouăle și bobul. Ce-a avut el cu bobul, nimeni nu a înțeles. Toți trebuiau să se
îmbrace cât mai simplu și decent. Râsul era interzis și la sfârșitul fiecărui
an de școală, toți elevii erau obligați să-și facă public autocritica.
Seminariștii erau împărțiți în externi, cei care după cursuri se întorceau
acasă și interni, cei ce rămâneau noaptea în această ”mănăstire”. Pe cei dintâi
îi încredința în grija unor asistenți și doar de ceilalți, esotericii, care
constituiau cercul restrâns al adevăraților inițiați, se ocupa personal. Chiar
și aceștia îl vedeau pe Pitagora doar după patru ani de ucenicie. În acea
perioadă el le trimitea cursurile scrise și autentificate cu formula ”authos
epha”, adică ”el însuși a spus-o”. Abia după această așteptare Pitagora
binevoia să-și facă apariția în fața discipolilor.
Pitagora
Începea
cu matematica. Dar nu așa cum o înțelegeau grosolanii și interesații egipteni,
care o inventaseră doar din scopuri practice. Pitagora vedea matematica ca o
teorie abstractă, dedicată antrenării minții cu deducții logice, cu exactitatea
proporțiilor și cu demonstrațiile. Doar după ce îi aducea la un astfel de nivel
pe elevi trecea la geometrie care pentru el se compunea din elemente clasice:
axioma, teorema și demonstrația. Fără să-l cunoscă pe Thales din Milet, a
stabilit o serie de teoreme: suma unghiurilor dintr-un triunghi este egală cu
două unghiuri drepte și pătratul ipotenuzei într-un triunghi dreptunghic este
egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Poate ar mai fi spus și alte
adevăruri, dar el disprețuia astfel de ”aplicații”, considerându-le prea mici
pentru geniul său. Apollodor povestește că atunci când a descoperit teorema cu
ipotenuza, Pitagora a sacrificat 100 de animale ca să le muțumească zeilor.
Știrea trebuie să fie falsă deoarece Pitagora s-a mândrit cu faptul că nu făcea
rău animalelor, impunându-le același lucru și discipolilor. Singurul exercițiu
care îi aducea bucurie nu era fomularea în sine a teoremelor, ci speculațiile
înalte și abstracte ale teoriei.
Chiar
și artimetica el nu o vedea ca pe un instrument de contabilitate, ci ca pe un
studiu al proporțiilor. Așa a descoperit legătura dintre număr și muzică.
Trecând într-o zi prin fața atelierului unui fierar, a fost surprins de
ritmicitatea loviturilor de ciocan pe nicovală. Întors acasă a început să facă
experimente punând să vibreze corzi de aceeași grosime și la fel de tensionate,
dar de lungimi diferite. A ajuns la concuzia că sunetele depind de numărul de
vibrații. Le-a calculat și a stabilit că muzica nu este altceva decât o relație
numerică între aceste vibrații, măsurată după intervalul dintre ele. Chiar și
tăcerea spunea el nu este decât o muzică pe care urechea omenească nu o
percepe, fiincă e continuă, deci nu are intervale. Planetele, ca toate
celelalte corpuri aflate în mișcare produc o ”muzică a sferelor”. Pământul este
o sferă, afirma Pitagora cu 2000 de ani înaintea lui Copernic și Galilei și
învârte în jurul axei sale de la est la vest având cinci zone: arctică,
antarctică, hibernală, estivală și ecuatorială. Împreună cu celalate planete
forma cosmosul.
Pitagora
pamant sfera in jurul soarelui
O
parte din ideile sale erau inspirate din filosofia Orientului. Astfel,
sufletul, fiind nemuritor, migrează de la un corp la altul, părăsindu-l pe cel
mort, purificându-se un timp în Hades apoi reîncarnându-se. Pitagora își
amintea că fusese cândva o curtezană celebră, apoi eroul aheu Euforbiu din
războiul troian. Ba chiar mergând odată la Argos, își recunoaște acolo o armă
din timpul expediției. Toate aceste aspecte îl fac pe Pitagora un personaj
aproape fantastic. Timon din Atena ni l-a înfățișat din punct de vedere
intelectual ca pe un ”histrion(bufon) cu aere solemne care tot dându-și singur
importanță a reușit să și-o capete”. Pitagora nu se mărginea să practice
virtutea, ducând o viață castă, păstrând un regim alimentar riguros și având o
purtare demnă și înțeleaptă, ci a făcut un instrument de publicitate pentru
sine. Devenise o figură semi-divină: învățăceii așteptau patru ani până să-l
vadă.
Teorema
lui Pitagora
Închistat
în orgoliul său de castă și tot mai convins că cercul pitagoricienilor
constituie o grupare aleasă și predestinată de zei să pună ordine în rândul
oamenilor, s-a hotărât să ia puterea în stat și să întemeieze la Crotona
republica ideală, bazată pe filosofia elaborată de el însuși. Ca toate
republicile ideale, ea urma să fie o ”tiranie luminată”. Pitagora dorea să
interzică tuturor vinul, carnea, ouăle, bobul, amorul și râsul. La un moment
dat crotonezii au constatat că toate demnitățile din stat erau deținute de
adepții lui Pitagora, oameni austeri, foarte serioși, plicticoși, comepetenți
și îngâmfați care doreau să facă din Crotona o închisoare-mănăstire. Înainte de
a fi prea târziu, au înconjurat seminarul, i-au scos pe chiriași și i-au ucis.
Pitagora a apucat să fugă în chiloți, dar un destin răzbunător i-a condus pașii
într-un lan cu bob. Din scârba pe care o avea față de această legumă a refuzat
să se ascundă acolo. A fost prins și omorât cândva în jurul anului 495 î.Hr.
Avea deja peste 80 de ani și își pusese la adăpost ”Comentariile”,
încredințându-le fiicei sale Damona, cea mai fidelă discipola a sa, ca să le
răspândească în lume.
Sursa internet
