Filmul
este inspirat din romanul Prințul (1944) de Tudor Teodorescu-Braniște și
prezintă povestea prințului Andrei Morudzi în două perioade ale vieții
sale–între 1911-1916 și în 1935. După ce a risipit averea familiei la Paris și
Monte Carlo pe jocuri de noroc și pe femei, Andrei Morudzi s-a retras de lume
în castelul strămoșilor de la Moruzeni, unde duce o existență izolată. Puținii
săi vizitatori sunt oameni șterși și de nivel inferior: un pădurar grobian, o
fostă iubită abandonată, un preot de țară, șeful gării și fiica acestuia,
venită de la pension pentru a se mărita. Fata inocentă este sedusă de
distincția nobilului și, refuzând perspectiva unei căsătorii aranjate și apoi a
unei existențe banale alături de un om pe care nu-l iubea, se sinucide.
Filmul
începe cu o secvență din 1919, în care tânărul prinț Andrei Morudzi
(interpretat de Dan Bittman) călărește de-a lungul căii ferate care traversa
moșia sa din Moruzeni, apoi coboară de pe cal și se așază în fața trenului
Orient Express ce trecea de la Istanbul la Paris.
Prințul
provenea dintr-o familie veche de boieri, de la care moștenise o avere mare.
Între anii 1911-1916, Andrei Morudzi a trăit la Monte Carlo și Paris, unde a
dus o viață mondenă, jucând la cursele de cai și la cazinou și participând la
seratele organizate de lumea bună din capitala Franței. El a iubit mai multe
femei, dar singura pe care a iubit-o cu adevărat a fost Isabelle (Ioana
Moldovan), o fată modestă, muncitoare într-un atelier. În diminețile de după
nopțile pierdute la cazinou, el se întorcea acasă pe faleza mării și o zărea
uneori acolo pe Isabelle hrănind porumbeii. Dacă o vedea, prințul considera că
ziua era bună, indiferent dacă pierduse la jocurile de noroc. Într-o dimineață
pe când se gândea să se sinucidă, el este abordat de Isabelle și cei doi devin
amanți.
Fiind
o persoană mondenă, prințul o seduce pe Adrienne de Raval (Alina Chivulescu),
iubita contelui rus Orlovski (Dan Puric). Nobilul rus se sinucide aflând că
Adrienne îi iubea pe prinț. Morudzi continuă să ducă o viață dublă, având
relații cu Isabelle și Adrienne. După ce începe Primul Război Mondial, prințul
părăsește Parisul, aceasta fiind ultima dată când a văzut-o pe Isabelle Benny
(1890-1916). Ea moare în timpul războiului și este prezentată o scenă de mai
târziu când prințul îi pune flori pe mormânt.
După
ce și-a pierdut toți banii din pricina călătoriilor, a jocurilor de noroc, a
femeilor și a numeroaselor petreceri, prințul a plecat de la Paris în 1919 și
s-a stabilit la castelul său din Moruzeni. El a trăit în următorii 16 ani în
izolare, părăsindu-și rareori moșia și având un singur tovarăș de singurătate,
valetul său credincios Costache (Gheorghe Dinică). Din când în când, prințul
trimitea trăsura după Carmen (Daniela Nane), o fostă balerină la un cabaret din
București și actuală proprietară a unui atelier de croitorie.
A
doua etapă a filmului începe în anul 1935. Prințul bătrân (interpretat de
Sergiu Nicolaescu) invită la masă în castelul său câțiva localnici vecini cu
care menținea unele relații: pădurarul Vasile Gărdescu (Valentin Teodosiu),
rămas și el necăsătorit din cauza caracterului meschin și al duplicității
femeilor, preotul Anton (Cristian Șofron) și preoteasa (Diana Dumbravă), șeful
de gară Take Criveanu (Florin Zamfirescu), însoțit de soția (Marina Procopie)
și de fiica sa, Ana (Imola Kézdi), abia sosită de la un pension din București.
Andrei Morudzi discută cu Ana, căreia îi povestește de familia sa și îi
mărturisește că se simte un fel de ratat. Înaintașii săi făcuseră avere,
războaie și copii, în timp ce el simțea că nu făcuse nimic deosebit în viață.
Fiind întrebat unde s-a simțit cel mai fericit, prințul răspunde că probabil pe
drum între Moruzeni și Paris. El își aduce aminte de chipul lui Isabelle,
despre care afirmă că este probabil singura femeie pe care a iubit-o vreodată
cu adevărat.
Invitată
de Morudzi, Ana vizitează castelul, împrumutând cărți din biblioteca prințului.
Ea se îndrăgostește de el, dar prințul nu îi încurajează sentimentele,
purtându-se rece și considerând-o un copil. Ana este logodită cu Bob (Vlad
Zamfirescu), nepotul baroanei Amalia Frunzetti (Maia Morgenstern), care
obținuse recent titlul de doctor în drept. Amalia este văduvă de 10 ani și
speră ca prințul să o ceară în căsătorie.
Prințul
participă la un ceai în casa Amaliei Frunzetti, având un schimb de replici cu Bob.
Tânărul se dovedește a fi un adversar al distincției nobiliare și un iubitor al
naturaleții, considerându-l pe prinț și castelul său ca un „sanctuar al unei
lumi dispărute”. Reîntors la castelul său, prințul are o discuție cu alter
ego-ul său tânăr, care-i reproșează că duce o viață searbădă și-i cere să vândă
tot și să plece la Paris. Prințul bătrân afirmă că îi este frică, iar alter
ego-ul tânăr spune că el nu s-a lăsat învins niciodată și lui nu i-a fost frică
decât de sărăcie și de bătrânețe.
La
următoarea cină care are loc la Moruzeni și la care participă în plus Amalia și
Bob, plus Carmen, amanta bătrânului, prințul are o discuție încordată cu Bob.
Tânărul îi reproșează că trăiește în afara realității într-o țară în care totul
este prăfuit, la care prințul afirmă că el preferă să trăiască pe culmi, în
izolare, decât să se coboare la nivelul lumii vulgare, față de care manifestă
un „olimpian dispreț”. Pădurarul Vasile Gărdescu îi reproșează lui Morudzi că
își umilește vecinii, invitându-i la masă, deși aceștia nu se ridică la nivelul
său. Gărdescu îl consideră pe prinț inuman pentru că refuză să coboare printre
oameni și să ducă o viață simplă. Morudzi îi răspunde că el și-a construit
viața cu bani, iar acum, nemaivând bani, nu mai are pe ce-și clădi viața.
Rămas
singur în castel, bătrânul prinț se plânge alter ego-ului său tânăr că este
apăsat de tristețe și că vede prin fața ochilor săi fantasmele trecutului.
Tânărul îi reproșează că viața lui a devenit stearpă, că este ca un mort, iar
singura lui scăpare este să profite de viață.
Întristat,
prințul refuză în următoarele 10 zile să mai primească musafiri. Gărdescu îi
spune că Ana îl iubește și vrea să-i vorbească. Fata îi spune că nu se poate
căsători cu Bob (căsătoria era aranjată de familie) și i se oferă, dar Morudzi
o refuză spunând că el este la capăt de drum, pe când Ana are toată viața în
față. Prințul refuză propunerea Amaliei de a merge amândoi să trăiască la Paris
și este văzut vizitând mausoleul familiei și propriul mormânt în care are trecuți
ca ani de viață 1870-1919, deducându-se de aici că viața sa s-a terminat atunci
când a părăsit Parisul.
Întoarsă
acasă, Ana se sinucide cu pistolul lui Bob, iar localnicii îl consideră vinovat
moral pe Andrei Morudzi. În final, prințul îi cere lui Costache să dea foc
castelului și el se duce călare la calea ferată și se așază în fața trenului,
ca în scena de la început. Este prezentată apoi o secvență în care prințul urcă
în trenul Orient Express și întinerește brusc, fiind întâmpinat de Costache, Isabelle,
Adrienne și Ana.
Unii
autori au considerat că prin intermediul personajului Andrei Morudzi, cineastul
și-ar fi definit propriul profil psihologic. Acest film a fost propunerea
României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2005, dar nu a
intrat în concurs.
Sursa Wikipedia
